Sunt anesteziat, am descoperit că soția îmi este infidelă.
Ce să fac? Încotro să o apuc? Voi ați trecut prin așa ceva? Ați iertat sau nu? Eu sunt paralizat, nu reușesc să asimilez noua descoperire.
Hai să vă povestesc, poate așa mai reușesc și eu să mă eliberez de stres și de disperare, poate ajung să înțeleg de ce și cum a fost posibil să se ajungă aici. Suntem dintr-un oraș turistic, avem o agenție de turism și organizăm excursii pe munte. Până aici, toate bune și frumoase. Ne-am căsătorit în urmă cu zece ani, ne-am luat de tineri, aveam 22 de ani când am intrat în biserică împreună cu ea și ne-am jurat credință.
Mai apoi, cam după cinci ani de căsnicie, am descoperit că eu nu pot avea copii. Nu mi-a fost ușor, dar nici nu am împărtășit cu soția mea acest fapt. Ajunsesem la capătul răbdărilor, îmi doream un copil și eram pregătit să-i reproșez că nu este capabilă să-mi facă un copil când un bun amic mi-a povestit întâmplător într-o seară că există mulți români care sunt în situația asta de a nu putea avea copii, că sunt infertili. Așa mi s-a aprins beculețul și nu am apucat să-i spun ei nimic. Am fost și verdictul a căzut peste mine ca un fulger. Mi-a fost greu, îmi promiteam zi de zi că o să-i spun, că o să renunț la ea pentru că așa consideram că trebuie să fac, credeam că sunt dator față de ea și trebuie să-i redau libertatea, măcar ea să poată avea, dacă eu nu. Evident nu am găsit forța să aduc vorba, mai mult, deveneam irascibil când se deschidea subiectul și mereu făceam apel la răbdare. Chipurile, pozam în tânărul necopt suficient și incapabil de a crește un copil. Mai târziu, am început să invoc proasta gestionare a țării, lipsa școlilor de calitate, a spitalelor performante, invocam calitatea umană și tot ce-mi trecea prin cap doar ca să scap. Și, uite așa, lucrurile s-au potoli, o vreme nu m-a mai sâcâit nimeni la cap. Liniștea s-a așternut iar în familia noastră și noi ne-am văzut de viață și de afacere. Am făcut bani, România s-a schimbat, au apărut inclusiv școli particulare și spitale noi, oameni care s-au pregătit prin străinătate și ușor, ușor toate motivele mele au fost anihilate de timp. În ultima vreme chiar eram stresat pentru că mă temeam să nu deschidă iar subiectul.
Of… Mai bine nu mergeam la control, mai bine nu aflam de situația mea și consideram că ea este vinovată. Știu, sunt ticălos spunând așa ceva, dar sunt ticălos pentru că ea a fost mult mai ticăloasă.
Ieri a venit acasă și m-a invitat special în oraș, mi-a spus că are o surpriză mare pentru mine, că s-a întâmplat ceva ce o să ne schimbe viețile. Da, chiar se întâmplase, la masa festivă m-a anunțat că este însărcinată, că o să fim părinți, că minunea s-a întâmplat și că bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat. Așa este, m-am gândit la sfânta fecioară și am înghițit în sec. Într-o secundă, mi-a crescut tensiunea și, în următoarea, mi-a scăzut brusc. Am trecut de la roșu aprins în obraz la palid pământiu și iar la roșu și iar la galben. Nu am răspuns cu bucurie, dar am reușit să mă prefac, să imit bucuria și să simulez fericirea unui bărbat împlinit. Da, femeia pe care am mințit-o atâția ani din lașitate, acum mă minte, pretinzând că eu sunt un bărbat adevărat. Sunt ipocrit și laș, sunt indignat și blocat, îmi este teamă că nu am să găsesc curajul să recunosc și să-i spun că nu este al meu. Minunea s-a produs, Mărie, s-a întâmplat și la noi, există Dumnezeu!
Voi ce mă sfătuiți? Ce ați face în locul meu? O iubesc și poate am să pot să iubesc sufletul acela nevinovat… Sunt blocat!
