Degeaba te desparți de amantă, dacă nu o poți uita…

0
2669

– Să zic că am citit mai de mult și un roman care se numea așa, Anays, „Amantele trecutului”, dar nu mai sunt sigură. Sigură sunt de cât de mult mi se potrivește mie acum și o spun cu inima pulverizată de ultimele șocuri trăite. Atunci când ai o relație de lungă durată, cimentată de experiențele împreună, vesele sau triste, dar și de rutină, de obișnuința de a fi mereu alături, fără griji și fără frici, fără bănuieli, fără încordare inutilă, fără tensiune… în fine, cred că știi la ce mă refer, ultimul lucru la care te gândești este că el a jucat teatru în tot acest timp și că povestea voastră, așa cum credeai că o știi, în realitate, este complet diferită. Nu mi-am pus niciodată problema că nu trăiesc decât niște aparențe și că tot ceea ce consideram a fi însăși viața mea nu este decât un decor temporar ce urmează, la un moment dat, să fie scos afară din scenă… Nu mi-am pus eu problema, dar realitatea a ajuns, în sfârșit, și la mine într-un mod deloc blând sau subtil…

Ne aflam în vacanță la mare… știi cum este, muncești luni de zile sau poate tot anul cu gândul la săptămâna de concediu din timpul verii, așa că, atunci când, în sfârșit, sosește, vrei să te bucuri de ea cât mai mult… așa și noi… nu a fost seară în care să nu ieșim, nu a fost zi în care să nu mergem să vedem altceva sau măcar să lenevim pe o plajă diferită. Ei și-ntr-una din zile, când s-a dus să cumpere înghețată sau cafea sau nici nu mai știu ce, s-a întors cam târziu și, cumva, transfigurat. L-am întrebat ce se întâmplase, mai ales că-și lăsase telefonul la mine și nu avusesem cum să iau legătura cu el. Mi-a bălmăjit ceva de un incident, că i s-a făcut cuiva rău și că dăduse o mână de ajutor, dar prea mi se păruse afectat de incident. Apoi mi-a zis că se duce să înoate și… dus a fost. S-a întors după mai bine de o oră, când începusem iar să mă alarmez. S-a întors epuizat și a adormit – ca niciodată – pe plajă. Când s-a trezit, l-am rugat să-mi spună ce exact din incidentul la care asistase l-a răscolit atât de mult și nu a știut ce să-mi spună, a bălmăjit ceva acolo. Nu l-am bănuit că minte pentru că nu fusese până atunci cazul, dar simțeam că ceva nu e chiar cum trebuie să fie. Mi-am spus însă că o să treacă și asta… știi cum fac femeile când simt că e ceva neregulă? Închid ochii, uită, inventează circumstanțe atenuante, astfel încât să se autoconvingă că, de fapt, nu este nimic și că totul nu a fost decât… fum. Dar, în realitate, aproape niciodată nu este doar fum, ci mereu există un foc, unul care, mai devreme sau mai târziu, le arde de nu se văd…

În fine, am lăsat-o așa, dar seara nu a mai vrut să iasă. Ba, mai mult, m-a împins pe mine să ies cu niște prieteni pe care ni-i făcusem de câteva seri și cu care ne întâlneam când ieșeam. Asta, da, mi s-a părut ciudat. Însă mi-a spus că îi este rău, nu atât de rău cât să aibă nevoie de prezența mea, dar nici cât să se simtă în stare să iasă. Am refuzat să plec fără el, dar atât a insistat încât, mai mult de nervi, l-am lăsat în plata Domnului și am plecat. Atât că, la jumătate de oră, mi-am făcut mustrări de conștiință și am vrut să văd ce face. Nu mă întreba de ce nu l-am sunat mai întâi, poate intuiția, poate pentru că voiam să-l „surprind”… și chiar am făcut-o!

Nu era în cameră… am întrebat la recepție și mi s-a spus că a coborât la cinci minute după mine, dar încotro o luase, greu de spus… Mă simțeam, pentru prima dată în mulți ani, pierdută, singură, abandonată, a nimănui… a trebuit să accept că acel „incident” fusese ceva cu mult mai grav și, gândindu-mă, nu mi-a fost greu să deduc că s-a întâlnit cu cineva. Poate o femeie oarecare, pe care pur și simplu, o agățase sau, mai știi, îl agățase ea la coadă la înghețată sau cafea, ce-o fi fost, sau poate că a fost vorba de o femeie din trecut. Nu eram sigură care dintre situații ar fi fost mai gravă, însă ceva îmi spunea că este vorba de a doua. Și, din păcate, am avut dreptate.

L-am așteptat în fața hotelului. Îmi imaginam că nu e atât de prost încât să vină cu femeia aceea – care o fi fost, că puteam deja băga mâna în foc că este vorba de o femeie – până la hotel, dar aș fi preferat să avem discuția în aer liber, poate plimbându-ne pe plajă și asta pentru că pereții camerelor de hotel sunt exagerat de subțiri și nu m-aș fi simțit bine să-mi afle tot etajul povestea. Cum ziceam, îmi imaginam că nu ar veni cu ea până la hotel, doar că… mi-am imaginat greșit, căci a venit cu ea, de mână… Anays, înțelegi ce zic eu aici? De mână, femeie, de mână cu… și atunci am simțit că leșin… o cunoșteam, era una dintre „prietenele” noastre de familie, despre care știam că este măritată și are copii, că doar venise cu soțul de atâtea ori la noi și cu care, de ceva timp, răcisem fără motiv aparent, legăturile…

În fine, ce să mai lungesc povestea, prinși asupra faptului împlinit, mi-a spus scurt și la obiect că au avut mai de mult o relație (de care habar nu avusesem, desigur), că acea relație se încheiase ca să nu-și strice niciunul familia, dar că acum s-au reîntâlnit accidental și… și și-au dat seama că, de fapt, ei încă se mai iubesc și nu mai are rost să se mai mintă așa, mai ales că ea, între timp, divorțase… Nu mă întreba ce ar fi avut de gând să facă dacă nu îi vedeam, probabil să mă înșele iar, așa cum o făcuse și habar nu avusesem sau poate că mi-ar fi spus oricum, mai ales că noi nu eram căsătoriți, deși trăiam de foarte mult timp ca o familie…

Să-ți mai spun că am plecat separat de la mare? Eu, a doua zi, el mai târziu? Că a urmat un circ de nedescris pentru casa pe care o plăteam împreună și pentru restul lucrurilor pe care le cumpărasem amândoi? Incredibil… viața mi-a fost dată peste cap într-o clipă… și, sincer, nu mă așteptam, totuși, să fi fost atât de… fragilă, nu mă așteptam ca totul să se destrame așa de rapid, de parcă nici nu ar fi fost, de parcă aș fi vizionat un film ce s-a întrerupt brusc din cauza unei pene de curent și aș fi rămas cumva suspendată, cu mintea blocată, între cele două lumi… unde mă aflu și acum, Anays, sinceră să fiu, și tare simt nevoia să vorbesc cu cineva… să iau povestea de la capăt, o dată și încă o dată, toată povestea noastră, de la începuturile ei și să înțeleg unde am greșit eu și unde el și… și nu știu ce, doar să vorbesc, să simt că fac ceva și să nu mă las pradă disperării, mai ales că, într-una dintre ultimele certuri – căci nu le mai pot numi discuții – am aflat că, de fapt, m-a înșelat de foarte multe ori, doar că de femeia asta s-a întâmplat să se îndrăgostească… că doar viața așa este și că să nu mai fac atâta caz, ce, eu nu l-am înșelat niciodată? Chiar atât de… proastă am fost?

Înnebunesc, Anays, înnebunesc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord