Aveam amantă înainte de a mă căsători

Mi-a venit nota de plată, m-au prins și m-au judecat în public, am crezut că-mi crapă obrazul de rușine, dar, spre final, mi-am revenit din șoc și le-am lăsat să se păruiască în voie, mi-am dat seama că sunt un domn și că, de la înălțimea statutului, se vede suficient de bine, pare că sunt viril, potent, bun de consum, tânăr după inimă și minte, da, mi-a venit nota de plată și acum o împărtășesc cu voi spre a vă da o explicație, o lecție de viață.

Nu știu cum, dar m-am trezit ca dintr-un vis în care sunt și însurat și am și amantă. Lucrurile s-au precipitat și am ajuns iubind ambele femei să duc o viață plină de adrenalină, una cu situații care de care mai ciudate și mai colorate.

Pe soție eram obligat să o plimb și asta pentru că era proaspătă, dar, în același timp, trebuia să-i restrâng aria plimbărilor din motive de securitate, amanta fiind excesiv de geloasă și de nebunatică.

Pe amantă, se înțelege, o plimbam din datorie, una morală, derivată din noțiunea de amantă și din statutul amantului care spune că individul în cauză trebuie obligatoriu să-i acorde amantei condiții de trai îmbunătățite, mult mai bune comparativ cu cele oferite soției. Credeam și eu exact la fel cum crede majoritatea bărbaților și chiar majoritatea femeilor din România. Nu înțelegeam conceptul și mă comportam într-un fel responsabil, dar neimpus de reala normă, de cerințele expres ale DEX-ului.

Da, dragilor, când m-am împiedicat de Măria Sa DEX-ul, am realizat că nota mea de plată era prea mare, că-mi venea umflată și că nu aveam chiar atât de multe obligații. Pe scurt, la carte avem următoarea definiție:

amánt, ~ă smf [At: NEGRUZZI, S. I, 108 / Pl: ~nți, ~e / E: fr amant, amante, lat amans, -ntem] 1 Persoană care are relații intime cu o persoană cu care nu este căsătorit Și: amorez, (pop) drăguț, (pfm) ibovnic. 2 Persoană care iubește și este iubită de altă persoană.

Da, dragilor, când m-am împiedicat de realitate și am deschis ochiul minții, am înțeles, conform definiției, că eu aveam amantă înainte de a mă căsători. Da, practic cea care îmi este acum soție era amanta, corespundea definiției, eu o credeam prietena și iubita mea, dar priviți la definiție și pricepeți. Pomenește undeva cartea ceva despre înșelare, despre adulter? Și atunci, de ce tot românul crede că amant este un individ grosolan care își înșală partenerul? Cu alte cuvinte, hai să-mi fac curat printre actele vieții și să înțeleg, aveam amantă și am luat-o de soție.

Mai apoi, mi-am mai găsit o amantă și, într-un final, ele s-au prins și s-au întâlnit exact în mall și acolo, preț de câteva minute, am încercat să le despart, dar luptau cu determinare și m-am văzut silit de rușine și din lipsă de putere să fac un pas în lateral și să le privesc cu câtă ură se păruiau, înjurau, bălăcăreau. Abia atunci, de la înălțimea statutului meu de domn, mi-am dat seama că ambele erau de o joasă speță, nema cultură, nema caracter. Le-am lăsat și m-am dus, eu sunt un tip discret și înțeleg perfect când se impune dispariția măgarului în ceață. Promit să revin atunci când o să stăpânesc mai bine noțiunea de adulter. Este ceva legat de încălcarea fidelității conjugale, ceva ce scapă multor bărbați și multor femei ce încurcă cruditățile cu murăturile și limbile romanice cu cele slave.

Sunt Samuel X și ți-am arătat fără să vrei calea spre înțelegere. Rămâi aproape și ai să descoperi cum stă treaba cu limbile străine. Sunt SX și caut cu disperare femeia în compania căreia vreau să traduc din latina veche…

1 COMENTARIU

Răspunde-i lui Scrisoare deschisă către Samuel X: „Caută în DEX cuvântul ipocrizie!” Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here