Azi amanta mea vrea să vină la mine acasă și să se certe cu soția…

Nu știu cum vă simțiți voi pe marginea prăpastiei, dar eu am rău de înălțime și clar nu pot spune că mă simt confortabil acolo. O să las concretul să digere stomacul celor ce simt nevoia să privească în gol și am să explorez abstractul, pentru că am nevoie de consiliere, de ajutorul unor oameni care au mai trecut prin așa ceva.

Nu, nu sunt pe malul unui hău, sunt chiar mai rău, azi amanta mea vrea să vină la mine acasă și să se certe cu soția. I-am tot explicat că nu vrea să renunțe la relația noastră, de soție zic, ea nu vrea să renunțe, spune că mă împarte liniștită cu amanta, dar amanta nu vrea nici în ruptul capului să mai audă de așa ceva. Sunt prins la mijloc, dacă stau să mă gândesc bine, nu le-am respectat și nu le-am iubit, dar m-am lăsat târât în ambele relații pentru că au vrut ambele să mă cunoască mai bine. Le-am permis, da, m-am lăsat vânat, am fost comod, dar acum nu am de gând să le las să se certe. Ce au să spună vecinii mei când nebunele mele au să strice liniștea din bloc? Cum au să ne privească în ochi și cum au să ne bârfească?

Mă gândesc să iau măsuri, să plec cu soția înainte să ajungă amanta, să plec pentru câteva zile și să aștept poate se mai potolește nebuna…

Și, uite așa, tot plecam de acasă pentru câteva zile și iar reveneam și, la o săptămână, două, iar mă amenința amanta că-mi face o vizită la domiciliu și iar îmi scoteam nevasta în lume până în ziua în care am realizat că sunt manipulat de cele două femei, da, manipulat, împărțit, amenințat de două femei care, în realitate, se cunoșteau din școala generală, femei care erau foste colege de bancă, femei ce se iubeau pe ascuns, femei ce mă vânaseră și mă împărțiseră de la bun început.

Nu are rost să spun aici că sunt urâte, una fiind chiar băiețoasă și având un comportament mai mult de mascul, nu, nu am de gând să recunosc chiar tot și să admit că am fost un idiot, dar îmi permit să spun că, uneori, gândindu-mă că am amantă, mă întorceam mai satisfăcut acasă, o să-mi permit să recunosc că îmi sfătuiam prietenii cu poftă când aveau probleme și, da, mă credeam special. Ce o să fac eu când au să afle toți că sunt singurul dobitoc din acest trio care nu aflase că este folosit? Auzi conspirație, să mă pună pe drumuri și să mă bage la cheltuială tot la două săptămâni, să dorm eu prin hoteluri și prin stațiuni, să mă distrez cu japca, să pretind că-mi place statutul de turist, în vreme ce mie mi-ar fi plăcut să ies la bere cu băieții sau la o tablă sau…

Stau și mă întreb dacă se vede din exterior cât de nătâng am fost. Oare am reușit să conturez suficient de bine peisajul și să mă fac înțeles? Sunt medic, asta îmi este meseria, sunt ginecolog și am fost mai timid de felul meu în tinerețe. Am îmbrățișat această meserie pentru că tatăl meu îmi spunea că nu o să văd femei goale și am vrut să-i demonstrez că se înșală. Da, câștig mulți bani și îmi permit să plec tot o dată la două, trei săptămâni într-o excursie, dar acum vreau să scap de cele două profitoare.

Am scris aici pentru că nu, nu-mi place să privesc în hău, în gol, vreau să mă asigur că peste două, trei săptămâni cineva o să vină cu mine în excursie, o să pretindă că fugim împreună de cele două femei din viața mea. Hai, nu mă lăsați aici, am nevoie de o femeie săracă, una care nu a mai fost plecată iarna la mare, una care să vină cu mine din milă și care să devină prietena celor două femei din gașca noastră…

Ne place jocul, ne place pe marginea prăpastiei, suntem antrenați, plutim și visăm, dansăm și căutăm o parteneră capabilă să accepte cele două femei din viața mea, cele două femei normale, nebune, dar normale…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here