Bărbatul ei, bărbatul nostru

Știe că femeile întorc deloc discret capul după el. De aceea, atunci când le privește, de sus, cu o superioritate greu de ascuns, pe care numai valurile de aroganță ce le risipește în jurul său o pot egala, mijește ochii albastru-verzi și rânjește misterios, pe sub jumătate de mustață. Iar dacă constată că nu a făcut impresia dorită, atunci iese din safe mode și-și deschide larg privirea, pentru a permite prezumtivelor victime să se încurce în nada ei plină de vrajă.

Știe că nevastă-sa este o femeile limitată, dar infinit de răutăcioasă. I se agață triumfătoare de braț, defilând mândră cu el, de parcă l-ar duce la expoziția de bărbați frumoși, acolo unde va primi cu siguranță o medalie. Este averea ei cea mai de preț, cea care îi conferă valoare și, de aceea, nu ar renunța la el nici în ruptul capului. Nu o interesează că frumosul ei armăsar se adapă prea des din izvoarele de nuri ale altor femei. Pe ea o interesează doar că este singura posesoare legală a acestei frumuseți de bărbat pe care a pus cu greu mâna, nici ea nu știe cum. Și poate că nici el.

Un astfel de cuplu ridică mereu semne de întrebare. Nimic din atitudinea ei bovină nu trădează că în spatele nasului lung și ascuți, al buzelor subțiri și al feței o idee turtită s-ar ascunde o femeie cu c*aie și asta pentru că ea chiar nu este una, nici de și le-ar pune la gât pe cele ale frumosului ei bărbat.

Al ei, al nostru… numai cine nu-l vrea nu se poate lăuda că și l-a trecut în agenda cuceririlor, fie ele și de o noapte. Și asta pentru că sunt femei care-și caută în bărbatul de lângă ele un partener și altele doar un accesoriu de lux, nici măcar exclusivist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here