Undeva, în spatele unui bloc de piatră sau din ciment, undeva, la baza sa, pe jos, am găsit o cărticică îngălbenită, plină de praf și, pe alocuri, umedă. Stătea acolo și parcă aștepta să răsară soarele. Sau să apună. Nimeni nu se oprise să o ridice sau să o coboare, să o îngroape sau să o descopere. Totul părea trecut și totuși viitorul i se agăța de paginile ei și-i cerea cu râvnă dreptul, dreptul de a-și spune povestea.
Situația asta…
Da, m-am oprit lângă ea și am analizat situația, păream singurul interesat și, în același timp, aveam o senzație de neliniște, ceva mă mâna din spate și îmi spunea să mă grăbesc, să o ridic și să văd ce este dincolo de priveliștea dezolantă care m-a făcut să mă opresc dintr-un drum lung și anevoios și spun asta pentru că majoritatea drumurilor sunt așa, majoritatea dau senzația că nu duc nicăieri și nu se opresc pentru că mereu un alt drum și o altă intersecție apar și pentru că planeta este rotundă.
Dacă ar fi fost plată, am fi fost obligați să recunoaștem și nu ar mai fi fost nici o problemă, dar cartea asta era indiferentă la toată filozofia și credința ignoranților și se rezuma la a emite doar o ipoteză, la a spune ceva, la a colora spațiul ocupat într-o notă distinctă.
Povestea asta…
Povestea asta pute din principiu, nu reușește să se susțină singură și nu curge firesc spre a prinde în cleștii ei cititorul avid. Subiectul pare interesant, dar drumul apucat este haotic. Bordurile aspre între care sunt călăuziți pașii parcă cer mai multă acuratețe, mai multe explicații.
Se făcea seară și lucrurile păreau stabile, nimeni nu se opintea și nimeni nu ridica celebra noastră carte. Am aprins o lumânare și am simțit că am făcut ceva important. Am aprins-o și am lăsat lumina să se joace, să-i aducă umbre în existență – semne de îndoială – și atunci s-a produs minunea, acea minune tipică deschisului de cărți, acea confirmare, acel echilibru dat de certitudine. Am reușit să citesc singurele cuvinte rămase acolo, între coperți. Se făcea că este seară și că am aprins o lumânare și am reușit să descifrez: Când soția nu-i acasă, joacă amanta pe masă!
Simplitatea s-a născut în jurul jocului de cuvinte, restul sunt povești nespuse…
