Când te-am iertat, am luat cea mai proastă decizie din viața mea

0
1560

Cred că am știut-o chiar în acel moment, dar te-am pus mereu mai presus de mine, de puterea mea, de voința mea… am știut că greșesc față de mine, dar, în același timp, mă întrebam la ce îmi folosește o viață „corectă”, dacă tu nu ești în ea și, prin urmare, nu sunt fericită?

Da, mi-am asumat prelungirea unei agonii menite să mă descompună discret și să mă anihileze atât de dulce și de blând, încât știam că o voi iubi…

Da, mi-am asumat un viitor plin de hârtoape, de gânduri negre și de regrete amare, dar, în același timp, un viitor în care prezența ta nu este doar imaginară, un viitor în care încă voi mai avea șansa să te strâng în brațe, să te ating, să te simt, să te respir, să te ador, să mă pierd în ochii, respirația și sângele tău, chiar dacă o voi face la preț de speculă…

Știam că va fi ca o operație vitală făcută însă fără anestezie și cu un risc extrem de ridicat, dar fără de care șansele de a-mi continua viața (și nu doar supraviețuirea) ar fi fost inexistente.

În momentul în care te-am iertat pe tine, am anulat orice posibilitate de a mă ierta pe mine, dar asta nu m-a mișcat deloc. Nu m-a impresionat, ca să zic așa, căci nimic din ce nu are legătură directă cu tine nu mă atinge. Ah, am scris atâtea și încă nu am spus ce este mai important: Când te-am iertat, am luat cea mai proastă decizie din viața mea, pentru că te iubeam. Pentru că te-am iubit. Pentru că te iubesc. Pentru că te voi iubi – iată unica mea certitudine în ceea ce privește viitorul…

Amalia Sin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord