Ce au ajuns azi fostele idile din 311

0
476

Acum mulți ani, îmi spune într-o zi Inna, toate fetele pe care le cunoșteam trăiau mai mereu câte o „idilă în 311”. Să mă explic. 311 era (poate o mai fi și azi?) un autobuz care întorcea în centrul Bucureștilor, la piața Rosetti. Mereu aglomerat, majoritatea călătorilor erau studenți care veneau la Universitate, așa că era aproape imposibil să nu vezi un băiat drăguț în mulțime și să nu stabilești cu el un contact vizual. Timid, cu subînțelesuri, agresiv sau pe furiș. „Idila” astfel născută la Moșilor, lua sfârșit la Rosetti sau, mă rog, unde cobora primul dintre voi. Prin extensie, genul acesta de idile efemere, care trăiesc doar din priviri și mor înainte de a se naște în concret, se numeau în grupul meu de prieteni „idila din 311”.

Știi, acele momente aveau ceva… ceva impalpabil, inocent și totuși tentant. Nu conta dacă fiecare dintre noi eram în vreo relație sau nu, cele câteva stații de autobuz în care călătoream „împreună” erau un fel de stat în stat și aveau un statut aparte în economia noastră emoțională. Atunci nu existau decât ochii noștri și mesajele pe care aceștia le schimbau. La fiecare stație, poziția noastră se mai schimba, unii coborau, ații urcau, dar făceam în așa fel să nu pierdem contactul vizual. Nu-l mențineam în permanență, desigur, tocmai pentru a avea plăcerea de a relua ocheadele, de a-l regăsi printre călători și cel mai îndrăzneț lucru era să ne zâmbim reținut. Niciodată nu am fost abordată de necunoscutul cu care mă privisem, niciodată nu am stat de vorbă cu vreunul dintre ei, niciodată nu am făcut eu vreun pas spre oricare dintre ei, indiferent cât de intense ar fi fost momentele noastre. Niciodată, înțelegi? Că ăsta era, de fapt, tot farmecul. Să păstrăm misterul și secretul unei iubiri platonice și extrem de scurte… Mai scurte decât un fulger, dar la fel de puternică și… memorabilă.

Și în ce s-a transformat azi „idila din 311”? Îți spun eu! În „Bună cf” și „Ce faci frumoas-o păpușik” și altele de acest gen. În tupeul fără limite al unei generații de băieți și bărbați care, ascunși în spatele monitoarelor se simt la lupii în mijlocul turmelor de mioare. Idilei aproape caste, cu furnicături delicate pe șira spinării și emoții în puls i-au luat locul azi mârlănia și obscenitatea. Sunt tare dezamăgită. Și tristă. Și mi-e dor de mor de „idila din 311”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord