Sunt taximetrist și clientela mea este aleasă pe sprânceană, transport doar femei și nici măcar nu le transport pe toate. Merg doar la comenzi speciale și, evident, nu claxonez după femeile ce au ieșit pe stradă cu fuste mai scurte decât sfârșitul de săptămână.
Sunt Marco, practic sunt mai discret decât gândurile tale cele mai ascunse și asta pentru că memoria mea refuză să funcționeze acolo unde discreția este indispensabilă sau indispensabili sau cum se spune. Vedeți? Nici măcar cuvinte mai pompoase nu folosesc, nu le țin minte, pun ceasul și gata, te duc și te aduc atunci când ai nevoie. Ce? Ce vrei să spui? Camerele acelea poziționate special pentru a capta imagini dintre picioarele tale le folosesc pentru probe la dosar. Nu, nu mai sunt la modă dosarele stufoase, acum toate fetele se epilează, acum este o altă modă.
Sunt Marco și fac bășcălie de voi, nu am mai prins pe una în cursă de mai bine de 24 de ore, deja mi s-a făcut foame. Da, de când sunt păcănele la tot colțul de stradă, nu mai merge bine taximetria. Tot ce fac se duce pe gaz și pe himera celor trei șeptari care refuză să apară de o bună vreme.
Ah, nenorocitul ăla din fața mea iar a plecat la aeroport. Eu stau aici ca deșteptul și nu prind nici măcar o cursă cu fusta scurtă. Mai fac si eu o postare cu ceva chiloței dantelați, mai fac și eu un bănuț, mă descurc și sunt și ecologist, fac parale fără să mai ard gazul. Nu, nu este legal, dar să o văd și eu pe arțăgoasa aia care o sa-și recunoască chiloțeii și o să îi spună soțului că am filmat-o în timp ce mergea la amant. Sunt pregătit pe toate fronturile, uneori mai pun și eu mâna pe câte o formă fleșcăită, sunt un indezirabil care își ține gura, nu și mâinile pe acasă. Ce? Dacă le place? Habar nu am, dar la noi legile sunt încă slabe, se poartă astea slabe.
Nu aveți voi habar câți diplomați de carieră am cărat la bordel, câte fețe luminate de reflectoarele televiziunilor mi-au ieșit în cale și mi-au cerut discreție. Sunt pilos, fac bani pentru că nu știe nimeni ce fac, îmi țin gura între picioarele acelor fete care deservesc o infanterie de politicieni. Pe sticlă spun una, în realitate nu se satură numai cu una, sunt nesătui și caută diversitate. E ca la teatru, intră pe o ușă îmbrăcați și ies pe alta în hainele lui Adam, dar cu Eva în spate sau pe spate sau mai bine tac că-mi pierd confidențialitatea pe aici și nu e de bine. Sunt mut, nu spun nimic, eu doar mă uit, ce se întâmplă pe bancheta din spate este strict problema lor și, evident, a cardului de memorie pe care îl folosesc. Prea puțini reușesc să reziste la câtă memorie am eu. Nu, nu-i șantajez, sunt cuminți și obedienți de când au aflat că îi țin doar în cușcă…
Acesta este un pamflet
