„Ce vrei, tu, mă cunoști de undeva?”

0
4713

Ce ocazie, dragă Anays, aceasta pe care ne-ai oferit-o să ne putem destăinui în mod anonim! Voi profita și eu de ea pentru a-ți povesti, pe scurt, ce mi s-a întâmplat. Să zicem că mă cheamă Ana. Sunt conștientă că nu sunt singura care a trecut prin ceva similar, dar știi cum e, atunci când ești tu protagonista parcă doare mai tare, parcă este mai grav, mai trist, mai greu…

Dar, nu mai lungesc vorba. Așadar, sunt (încă) măritată de șapte ani și locuiesc într-un oraș nu foarte mare. Soțul meu lucrează la o firmă de consultanță, iar asta implică deplasări destul de dese. Pentru că lucrează de ceva timp acolo, am ajuns, fără să vreau, să-i cunosc colegii și colegele, ba chiar și câteva istorioare „picante” din interior. Desigur, totul la nivel de mici bârfe, dacă vrei, fără ca asta să ne afecteze sau să ne vizeze în vreun fel pe noi doi, la nivel de cuplu. De exemplu, șeful lui direct își tot schimbă secretara și criteriile după care o face țin, mai degrabă, de zona Play Boy decât de profesionalismul cu care respectivele domnișoare trimit emailuri și răspund la telefoane fără să-i încurce agenda. În fine, ideea e că este foarte „protectiv” cu respectivele secretare, cel puțin atâta timp cât îi sunt în grații. Să revenim însă la povestea mea.

Cum spuneam, sunt obișnuită cu delegațiile lui în care nu pleacă niciodată singur, de fiecare dată fiind însoțit de câte un coleg – uneori chiar și de vreo colegă – așa că, într-un prim moment, când m-a sunat într-o zi să-mi zică că vine mai devreme acasă pentru că trebuie să-și ia rapid câteva lucruri și să plece peste weekend tocmai la Oradea (noi stăm în celălalt colț de țară), nu m-a surprins foarte tare. Eram acasă (în concediu medical), așa că i-am încălzit mâncarea și i-am făcut cafea pentru drum. De asemenea, i-am pregătit câteva haine, urmând ca el să decidă ce voia să-și ia. A intrat în casă o idee mai agitat decât de obicei, spunându-mi că a parcat prost, că nu are timp să mănânce nimic și că se grăbește, așa că s-a dus direct în dormitor să-și termine de făcut bagajul, am crezut eu. Totuși, peste câteva minute, am auzit apa de la duș. Ok, se grăbește, dar la drum lung pornești curat. De mâncare, poți să-ți iei la tine, de spălat, nu. A ieșit din baie și, val-vârtej, s-a îmbrăcat și a agățat din mers valiza, așa cum i-o pregătisem eu, fără să-și mai aleagă nimic. Între timp, curioasă de cât de prost parcase din moment ce se grăbea în halul ăla, am aruncat un ochi pe geam. Noi stăm la etajul 1, așa că mașina se vedea foarte bine, mai ales că nu era parcată deloc „prost”, atât că… nu era goală. Înăuntru, o femeie. Pe locul din dreapta. Îi vedeam clar fața prelungă și părul roșu, bogat, de parcă strălucea. Și cred că nici atunci nu am fost neapărat suspicioasă, deși el, în timp ce gusta cafeaua la termos, înainte să rupă ușa, a ținut să mă lămurească:


CLICK PE POZĂ PENTRU A PRINDE OFERTA!

„Zaida” și „Confesiunile unei fete rele” – patru cărți controversate la preț redus!


– Noua secretară a șefului. Vin și ei. El s-a dus acasă să se pregătească și m-a rugat s-o iau eu pe… – și aici a ezitat puțin, de parcă i-ar fi uitat numele – Miranda, că stă mai aproape de mine decât de el. Mergem cu două mașini, căci, de la București, îl iau și pe Costel (un coleg de la centru, nu îl cunoșteam, dar aveam capul mare de câte îmi povestise despre el, aproape nelipsit din delegațiile lui).

Deși nu cerusem explicații, le primisem cu vârf și-ndesat. Nu mi-era clar de ce patru oameni nu pot merge cu o singură mașină, dar nu mai avea sens să intru în detalii. Dacă Miranda era noua secretară… lucrurile erau, de fapt, cât se poate de clare, m-am gândit eu cu oarecare răutate, trebuie să recunosc, dar și oarecum ușurată că…

– Păi și ai lăsat-o să aștepte în mașină? De ce nu ai rugat-o să urce, îi făceam o cafea, poate voia să mănânce ceva… se trezește gazda din mine.

– Nu, nu, e în regulă așa, lasă, poate data viitoare că, uite, acum am și plecat! se repede să-mi răspundă după care, mă sărută din vârful buzelor strânse pungă și dispare aproape țopăind pe scări.

Așa sprinten sărea, de parcă nici nu ar fi avut vreodată probleme cu articulațiile.

În fine, asta a fost acum două… ba nu, trei săptămâni. Alaltăieri – și, crede-mă, că încă sunt bulversată, că încă nu am reușit să diger tot, că încă nu înțeleg ce se întâmplă și ce m-a lovit – așadar, alaltăieri, în timp ce mă întorceam de la serviciu, fac un ocol să trec pe la un magazin anume și o iau pe variantă, în loc să vin prin oraș, ca de obicei, deși se aglomerează mult la primul sens giratoriu. Așa se face că, la pas fiind nevoită să conduc prin acea zonă, cu ochii aiurea pe marginea drumului, în zona unde, de obicei, stau prostituatele, văd o claie de păr roșie ca focul și-mi stă inima în loc. Iar când, spre norocul – sau ghinionul? – meu se întoarce, fața aia prelungă din mașina lui bărbată-miu îmi apare înaintea ochilor și, fără să vreau, uitând că am fereastra deschisă, mă întreb ca proasta, dar cu voce tare:

– Miranda, tu ești?

Și, ce să vezi, cum se afla doar la câțiva metri de mine, mă privește arogant câteva secunde, își ochii peste cap, după care îmi răspunde răstit:

– Ce vrei, fă, mă cunoști de undeva?

Noroc că atunci s-a mișcat coloana și nu am fost nevoită să-i mai suport privirea disprețuitoare și rânjetul întins de la o ureche la alta, dar asta nu m-a împiedicat să-i aud comentariul adresat colegelor ei:

– Vreo încornorată, ce știu eu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Checkbox GDPR is required

*

I agree