
Vrea să fie puternică, pledând pentru egalitatea cu bărbatul pe care, dacă ar putea, l-ar lăsa măcar cu un pas în spate. Dar, în același timp, vrea să fie iubită, alintată, ocrotită de un braț puternic și tandru, vrea să se simtă mică și slabă, pentru a permite masculinității bărbatului iubit să se manifeste plenar, copleșind-o și, astfel, fericind-o.
Vrea să fie într-o relație, poate chiar să-și facă o familie, vrea să aibă pe cineva alături, vrea să iubească, vrea să fie iubită (nimic nefiresc până aici, nu?), dar, în același timp, vrea să fie și singură, să facă tot ce-i trece prin cap, ca o amazoană ce nu are nevoie de un bărbat pentru a se simți împlinită, pentru a se simți bine cu ea însăși, pentru a se simți completă.
Vrea să fie independentă financiar, să facă și să desfacă cu banii ei orice își dorește și oricum își dorește, dar, în același timp, așteaptă ca bărbatul de lângă ea să-i plătească ieșirile în oraș, pentru că, nu-i așa, asta fac bărbații adevărați, nu permit unei femei să se înjosească cheltuind bani când iese cu el. Sunt și femei, aflate la polul opus, care nu acceptă sub nicio formă vreo invitație, care nu concepe să nu-și plătească ea tot, refuzând să primească, pentru că ele sunt puternice, da! …și cu asta, ne întoarcem ala prima contradicție…
Vrea să fie la modă, în trend, să urmeze cele mai actuale concepte și face tot ce poate pentru asta, dar, în același timp, vrea să fie unică, să aibă un stil inconfundabil, dincolo de modă și de trenduri…
…și nu în ultimul rând, vrea să aibă o carieră căreia să i se dedice complet, trup și suflet, pentru a evolua spectaculos și, în același timp, o familie căreia să i se dedice tot trup și suflet, complet, căreia să-i ofere timpul și dedicarea sa.