De ce prefer bărbații divorțați

Dintre bărbații disponibili, cei divorțați au un mare avantaj – acela de a fi testat pe propria piele ce însemnă o căsnicie. Faptul că au divorțat nu echivalează cu un eșec, ci cu o experiență încheiată, din care ambii parteneri au ieșit, obligatoriu, cu lecțiile învățate. De aceea, un bărbat divorțat știe mereu în ce se bagă (sau de ce nu se bagă).

Un bărbat divorțat a trecut de primul nivel al cunoașterii femeii și, de aceea, este mai prudent, mai precaut, mai reținut și poate mai temător înaintea vârtejului. Iar toate astea îl ajută să se comporte mult mai adecvat fiecărei situații în parte (sau măcar face eforturi sincere în acest sens, perspectiva unui nou divorț nefiind chiar una de luat în calcul).

Un bărbat divorțat are, de obicei, responsabilități din căsătoria anterioară și asta înseamnă un pas în plus în drumul lui spre maturizare.

Un bărbat divorțat, în general, are o traumă consistentă ce-l va împiedica să dobândească alta, cel puțin până când nu se vindecă de cea dintâi. Iar asta, pe de altă parte, este cât se poate de tentant pentru o femeie, nu-i așa, doamnelor? Făcând o paranteză, câte dintre noi nu visează să fie și ele un fel de salvatoare ale bărbaților de care se îndrăgostesc și pe care să-i scoată din ghearele depresiei sau ale fostei?

Un bărbat divorțat este deja sătul și chiar obosit de frecușuri, tertipuri și jocuri de culise și de aceea tinde să prefere o relație cu cărțile pe față. Cu cât mai limpede totul, cu atât mai bine pentru toată lumea.

Un bărbat divorțat a renunțat la fumuri și așteptări aiuristice și privește lumea fără filtrele date de standardele societății sau ale Photoshop-ului.

Un bărbat divorțat și-a cam epuizat isteriile în primul mariaj și, de cele mai multe ori, nu prea mai are chef să le ia de la capăt, motiv pentru care, la rândul lui, prezintă un grad destul de ridicat de intoleranță la genul de femei tributare acestui comportament.

Un bărbat divorțat este, în linii mari, un bărbat care a trecut prin multe, care a lăsat în urmă copilăriile și care, indiferent în ce direcție o apucă, tinde să fie coerent cu el însuși.

Dar, să nu uităm, toate acestea sunt perfect valabile, repet, din punctul meu de vedere, cu excepția deloc de ignorat a unei categorii foarte clare de divorțați, și anume a celor aflați în plină criză a vârstei a doua!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here