La podcastul „Las Culturistas”, actriţa Jennifer Lawrence a afirmat că, pentru pelicula Die My Love, nu a apelat la un „intimacy coordinator” – adică acea figură destinată să gestioneze limitele şi siguranţa scenelor intime – pentru că s-a simţit perfect în siguranţă alături de Robert Pattinson. „He is not pervy and very in love with [partner] Suki Waterhouse” („El nu este pervers și este foarte îndrăgostit de [partenera lui] Suki Waterhouse.”), a spus ea.
Ce s-a întâmplat pe set
În termeni simpli: într-o producţie care implică scene sensibile, actriţa a simţit că poate renunţa la acea protecţie specială pentru că partenerul ei de film s-a comportat cu maturitate şi respect.
Momentul e demn de ecou, mai ales că, în lumea filmului, este considerat „standard” ca pe set să existe un coordonator de intimitate tocmai pentru a preveni situaţii de disconfort sau abuz.
Nu totul e simplu: întrebări şi constrângeri
Nu e doar un film-poveste frumoasă: apar şi semne de întrebare. De exemplu: deşi Jennifer spune că nu a fost necesar un coordonator, site-uri ca Variety sugerează că „poate a existat, dar nu a fost folosit/activ”. Astfel, nu e neapărat un refuz radical al sistemului, ci o excepţie personală bazată pe încredere. Mai mult: sistemele de protecţie există tocmai pentru momentele când încrederea lipseşte.
Ce ne rămâne de urmărit
Oare credeți că această declaraţie va duce la discuţii mai ample despre întreg domeniul coordonării intime? Vocile critice spun că refuzul unor staruri ar putea submina protecţiile pentru cei aflaţi în poziţii mai vulnerabile, conform The Guardian.
Dar industria, oare cum va reacţiona? Figura coordonatorului de intimitate va rămâne „optională” sau va deveni obligatorie?
Iar pentru noi, spectatorii-femei: ar putea fi punct de reflecţie despre ce înseamnă „siguranţă emoţională” – fie în viaţa personală, fie în muncă, fie în relaţii.
