E tare obositor să-ți documentezi viața pe Facebook. Fiecare mișcare pe care o faci cu partenerul trebuie să apară imortalizată sub formă de poze și citate sau postări profunde, emoționante și „viralizante” (nu vă deranjați să-mi spuneți că nu există cuvântul ăsta; acum, că l-am folosit, se cheamă că a început să existe). Îți ia timp, energie, imaginație. Ce-i drept, în spate se adună o frumoasă arhivă de amintiri, nimic de zis. Doar că sunt publice. Probabil că tocmai asta le face cu adevărat frumoase, nu știu.
Dar nu asta e problema. Problema apare abia când povestea se termină și trebuie să faci ceva cu Facebook-ul. Unele aleg să șteargă tot. Alt timp pierdut, altă bătaie de cap. E ca și când ai da cu un strat subțire de var peste un graffiti ce nu mai e în trend.
Altele își pun poalele în cap și încep să-l bălăcărească pe, de acum, fostul, scoțând de sub preș tot ceea ce, de-a lungul desăvârșitei relații, fusese înghesuit acolo. La păstrare, probabil. Iar altele, afișează o demnitate de carton și trâmbițează cât de bine sunt ele acum, că au ieșit din relația a cărei perfecțiune – până de curând – nu mai aveau cuvinte s-o preamărească.
OK, adevărul nu e cel afișat pe Facebook sau oriunde în altă parte pe net, mai ales dacă apare doar din punctul de vedere al uneia dintre părți. Dar ceea ce fac în public cu sentimentele și viața lor e cât se poate de… trist. E chiar trist.
Nu trebuie să se justifice în fața nimănui, dar afișarea vieții personale în acest fel (fără să le oblige nimeni și fără să fie persoane publice), cred ele (am folosit doar femininul pentru că ele sunt cele ce procedează de obicei așa) le creează un fel de „responsabilitate” față de spectatori, astfel că vor cu tot dinadinsul să-i țină, în continuare, la curent, cu evoluția lucrurilor, de parcă ar fi o interminabilă și indezirabilă telenovelă. Iar asta, repet, este cât se poate de obositor și de… inutil.
Dragostea cu public suferă de lipsa intimității, în timp ce gloria like-urilor este goală de sens și cu adevărat efemeră, neputând în veci compensa imperfecțiunile și asperitățile inerente într-o relație, ca să nu mai vorbim de rezolvarea lor. Și atunci, care să fie motivația ce se ascunde în spatele deciziei de a te expune astfel?
