E adulterul justificat?

1
1858

Ce simplu își justifică unii dintre noi adulterul. Femei sau bărbați, nu contează. „Partenerul nu mai corespunde”, „Eu dau totul și nu primesc nimic în schimb”, „Nu răspunde la fel iubirii mele”, „Nu oferă fără să aștepte nimic în schimb, așa cum fac eu” – păi, stai nițel, cum adică „cum faci tu”?, că tocmai erai nemulțumit/ă că nu primești nimic în schimb, așa, ca în orice tranzacție comercială.

Undeva, în forul interior al celui/celei care înșală, există îndoieli cu privire la alegerea făcută în afara căsniciei, așa că a căuta o vină externă (un țap ispășitor, mai bine spus) este, desigur, cel mai la îndemână mod de apărare și de adormire a nesuferitei conștiințe sau măcar a acelor regrete care se tot încăpățânează să se ițească din spatele noi achiziții. Iar dacă nici regretele nu sunt prea consistente, atunci frica de a păți, cândva la fel, frica de a fi în locul celuilalt (karma nu doarme!) și de a suferi cât suferă ea/el tot îți trimite fiori reci pe spinare și nu te lasă să dormi prea confortabil. Deci, e clar, vina trebuie plasată urgent și obligatoriu altcuiva.

În realitate însă, nu există justificare validă, ci doar pretexte tip „detergent obișnuit”, căci nu sunt capabile nicicum să șteargă petele pe care o relație extraconjugală le lasă peste tot, atât în intimitate, cât și în societate.

Citește tot articolul aici.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord