Femeia asta m-a distrus

Om frumos – vorba Amaliei -, cu o imagine impecabilă. Ochi mari și păr lung, zâmbet corect. Am crezut-o sinceră, ea era doar politicoasă. Am crezut-o implicată, ea era doar interesată. Mi-a vândut gogoși. Puține, dar bine ticluite. Am crezut-o îndrăgostită, ea era doar plictisită. Dar eu deja o crezusem, așa că am cerut-o de nevastă. A tresărit, mai degrabă surprinsă decât încântată, dar nu m-a refuzat. Practic, nici să zic că a acceptat nu pot, căci nu am auzit nici „da” și nici nu am văzut-o vibrând de fericire. Părea că se gândește. De fapt, își făcea scurt, socoteala. Ce avantaje are dacă acceptă și dacă aceste avantaje sunt net superioare dezavantajelor. Cumva, însă, eu am înțeles că ea îmi va fi soție și asta s-a și întâmplat destul de curând după aceea.

Om frumos și rece. Iubirea mea nu a putut s-o stârnească pe a ei. Mai cu seamă când a început s-o dăruiască și altora. Nimic ieșit din comun, s-a mai văzut femeie infidelă, mi-am zis. Poate fi o toană, poate fi o criză, poate fi ceva trecător. Și a trecut. Și apoi a venit altă aventură și a trecut și asta. Și tot așa… Până când aproape mă obișnuisem să fiu înșelat. Atât de mult, că spațiul dintre două aventuri părea inexistent. Am început s-o urăsc. Iar ura, ca și iubirea, este o legătură puternică, așa că nu am putut s-o părăsesc.

 

Am încercat în câteva rânduri, însă atacurile de panică și senzația fizică de sufocare m-au speriat mai tare decât indecența și tupeul ei. Mă simțeam tot mai călcat în picioare, tot mai umilit și tot mai puțin capabil să trăiesc prin mine și pentru mine. Atât de dependent de ea, încât, în ziua în care a avut tupeul să-mi prezinte un tânăr imberb pe post de noul coleg care nu are unde să stea, așa că i-am spus că poate să stea la noi în gazdă o vreme, în loc să-i dau cap în cap pe amândoi și să plecă, în sfârșit, definitiv, fără să mă mai uit nicio secundă înapoi, am întrebat-o dacă vrea să-i dea camera de la parter sau pe cea de la etaj. În ziua aceea, am încetat s-o mai urăsc pe ea și am început să mă urăsc pe mine.

În timp ce scriu asta, se aud chicoteli din baia de sus. Știu, efectiv, că sunt acolo, amândoi, sub nasul meu …Și eu ce fac? Contemplu mioritic dezastrul în care s-a transformat viața mea.

Da, femeia asta m-a distrus doar pentru că am iubit-o mai presus de mine însumi, mai presus de morală, de bun simț, de ridicol, de penibil, mai presus de orice pe lumea asta. Iubirea vindecă tot, mi-au spus. Poate, dar au uitat să-mi spună că, dacă nu vindecă, atunci, cu siguranță, distruge tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here