„Îmi înșel logodnicul cu fostul soț…”

0
5856

Sara e prietena mea de-o viață. La 14 ani s-a îndrăgostit de colegul ei de bancă. Îndrăgosteala lor adolescentină s-a transformat într-una tinerească și apoi într-o relație în toată puterea cuvântului. Timp de 20 de ani au format cel mai frumos cuplu pe care l-am cunoscut vreodată. Exista între ei acea comunicare pe care orice femeie și-o dorește cu partenerul ei. Exista între ei acea compatibilitate pe care nu ai cum să n-o visezi cu ochii deschiși. Exista între ei acea complicitate ce-i izola din mijlocul mulțimii într-o bulă imună la timp. Văzând cum Sara îi sărută părul, cum îi mângâie mâna sau cum, pur și simplu, îl privește în ochi, oricine înțelegea, fără nevoia niciunei explicații în plus, ce este iubirea. Iar el, atent la fiecare gest al ei, la fiecare mișcare, la fiecare clipire de gene. Știu, e prea frumos să fie adevărat. Și, într-un fel, așa a și fost… prea frumos să dureze…

Căci după 20 de ani, ceva s-a întâmplat. Poate Sara a fost mai abătută o zi, două. Poate el a fost mai distant, mai preocupat cu ultimul proiect de la serviciu, poate că ea nu a avut chef o zi, două, iar el nu a insistat, oarecum mulțumit, alte patru-cinci zile. Concret, nici ei nu știu să explice ce s-a întâmplat, însă povestea lor incredibilă de iubire a ajuns într-un impas. Poate că zburdalnicii ani ai tinereții petrecuți în doi, izolați de lume și nesatisfăcuți cu niciun gram de aventură sau adrenalină se răzbunau acum, cerându-și drepturile… cert este că, într-o bună zi, mă sună Sara și-mi spune cu glas topit:

– S-a terminat, Anays, s-a terminat… și eu nu știu ce să fac cu mine. Că eu nu știu să trăiesc fără el.

Inițial, nu am înțeles ce se terminase, dar o presimțire neagră îmi dădea târcoale. Sincer, mă gândeam că poate a murit cineva, dar în niciun caz nu luam în calcul varianta despărțirii lor. Și acum, să-i spun că, odată cu iubirea lor sfârtecată, au murit și speranțele tuturor celor care-i cunoșteau și care se bazau pe povestea lor ca pe cel mai solid argument al fericirii care nu numai că există, dar și durează, e tangibilă, palpabilă și se întâmplă la câțiva metri de ei? Să-i spun că despărțirea lor a ucis o lume de iluzii și a redus la nimic concepte precum „dragoste necondiționată”?

– Anays, ne-am despărțit, nici noi nu știm de ce. Nu mai puteam unul cu altul, dar nu putem nici separat. Ce să fac? Ce să fac?

Asta se întâmpla acum șase luni. După divorț, jumătatea ei de bunuri s-a transformat într-un cont în bancă pe care l-a destinat călătoriilor. Asta a făcut, până la urmă, Sara, a fugit. A umblat în lung și-n lat, singură, departe de oricine i-ar fi putut aminti că ea a avut până nu demult o altă viață, completă, perfectă, dar care, inexplicabil, s-a destrămat ca și când nu ar fi fost. 20 de ani au fost șterși cu buretele.

La întoarcere, și-a schimbat serviciul și s-a mutat cu chirie într-o garsonieră modestă. Treptat, am reluat legătura. Am început să ne vedem tot mai des. Am regăsit astfel o altă Sara. Strălucitoare, îmbogățită de experiențele trăite. Părea că noul capitol din viața ei a început cu dreptul.

Rapid, și-a făcut un iubit. Nu erau tandri unul cu altul, nu se topeau unul în privirea celuilalt, dar aveau o relație. O relație matură.

– Anays, mă mut la iubitul meu! Cred că sunt fericită din nou!

Ce să-i spun? Că mi-a spus că doar „crede”?

– Anays, m-am logodit!

– Sara, nu e prea devreme?

De data asta m-am simțit obligată de prietenia noastră să-i răspund.

– Nu te grăbi…

– Nu mai am 20 de ani de multicel, Anays, vrei să zici că mă grăbesc să trăiesc?

… nu vreau să zic nimic.

La petrecerea de logodnă ne-a invitat pe toți. Dintr-un capriciu al destinului contorsionat, fostul soț al Sarei avea acum o relație – tot matură, tot serioasă – cu sora uneia dintre prietenele comune, așa că s-a trezit participând și el la petrecere. Știam de la Sara că rupseseră orice legătură de la divorț și că nu mai vorbiseră de atunci…

Însă în veselia și vacarmul general, nimeni nu a observat nimic, totul a decurs aparent normal, cel puțin până am plecat eu.

– Anays, cineva acolo sus mă urăște și mă iubește în același timp, îmi spune Sara la telefon, a doua zi.

Bănuiam ce avea să urmeze.

De fapt, nu, nu bănuiam deloc.

– L-am văzut destul de târziu, aproape spre sfârșitul petrecerii. Cred că a stat special mai retras. De e nu mi-ați spus că vine și el?? Dar acum nu mai contează… Anays… L-am văzut lângă actuala iubită și am înnebunit. Am înnebunit, pur și simplu… S-a dus naibii totul, într-o singură secundă. Toată „fericirea”, toată strălucirea, toată logodna, tot…

L-am văzut și m-a văzut… am rămas pironiți, uitându-ne unul în ochii celuilalt și apoi, teleghidați, ne-am dus în curtea interioară a localului – noroc că nu era deloc luminată și… nici măcar nu am avut nevoie să ne spunem ceva.

Apoi am fugit de la acolo cu el, ne-am închis în garsoniera mea – ce bine că te-am ascultat și am păstrat-o! – și până acum, am recuperat timpul pe care l-am pierdut stând separați.

Știi că m-am mințit în tot acest timp, nu? Acum îmi înșel logodnicul cu fostul soț… cum sună asta?

Trebuie să închid, așa cum îl știi, a fost să cumpere cafea și fructe pentru micul dejun, deja aud cheia în ușă… Nu s-a schimbat nimic, e incredibil, e ca și când ar fi plecat ieri…

A… și încă ceva, Anays. Acum nu doar „cred” că sunt fericită. Acum „știu” că sunt.

***

Peste încă un an, Sara și primul ei soț erau a doua oară divorțați… dar povestea merge mai departe.

Citește continuarea aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord