În viață nu-i ca pe Tinder

0
894

Nu am fost niciodată adepta site-urilor de matrimoniale (indiferent sub ce denumire se prezintă ele), dar – nu mă întrebați cum – am ajuns să-mi fac cont pe Tinder. Din curiozitate, din plictiseală, din nevoia de distracție (ca să nu zic socializare, că deja îmi sună desuet), din… nu știu ce, cert este că m-am trezit cu poza de profil reală și cu o descriere succintă, dar la fel de reală, pe sus numita platformă. Și cum evenimentul nu putea fi trecut nepovestit, am împărtășit câtorva prietene ce ispravă am făcut. Au râs, m-au încurajat, m-au luat la mișto și m-au somat să-mi șterg imediat informațiile reale de acolo, toate într-o seară memorabilă, la un prosecco și două kile de tutun. Cert este că nu numai că nu mi-am șters profilul, ci că am început să pierd destul de mult timp în lumea virtuală a tuturor posibilităților, mai ales că nu duceam lipsă de „match”-uri pe care, recunosc, nu le-am respins în totalitate. Câteva mi-au atras atenția, în primul rând pentru că aveau informații scrise corect gramatical – mare lucru în online-ul din ziua de azi! Nu știu cât de veridice erau, dar măcar nu respirau aroganță și nici nu dădeau pe afară de prost gust. Sau „pompozitate”, cum îmi place mie să zic.

Și uite așa, mă trezesc dialogând până noaptea târziu cu doi bărbați de pe Tinder! Surprinzător pentru mine, chiar aveau ceva de spus. Odată cu asta, s-a dus și mitul urban referitor la calitatea îndoielnică a celor ce-și fac veacul pe aici. Cel puțin, pentru mine, la acel moment. Primul dintre ei, să-i zicem Adam, era tare pesimist, dar știa să-și îmbrace pesimismul într-un umor negru înfricoșător și, în același timp, cumplit de atractiv. Poza lui de profil, destul de cețoasă, nu lăsa pradă privirii decât doi ochi negri și strălucitori. Îmi plăcea să schimb idei cu el, aveam senzația că Bacovia și Cioran s-au reîncarnat, simultan, în Adam.

Al doilea, Zeny. Nu, nu am inventat eu numele ăsta pentru a-i ascunde aici adevărata indemnitate, ci așa a zis el că se numește pe Tinder. Zeny avea o sensibilitate aparte, delicată, fiind un bun cunoscător al psihologiei feminine, cu observații de bun simț, subtile și pline de miez. Poza lui de profil era și mai ștearsă și, chiar dacă inițial mi-a dat de bănuit, ulterior, nu i-am mai dat atenție, căci persoana din spatele cuvintelor mi s-a părut mult mai importantă – odată ce am ajuns s-o cunosc – decât înfățișarea sa. Treptat, Adam și Zeny au devenit prezențe nelipsite în viața mea, reușind să păstrăm discuțiile undeva în zona decentului, cu – desigur – inevitabile apropouri și glume cu tentă sexuală, atât cât să ofere sare și piper lungilor ore petrecute în fața ecranelor. Iar de aici, de la a vrea să ne cunoaștem și în realitate, nu a fost decât un pas, pas pe care – să nu vă mirați – l-am făcut chiar eu, curioasă să văd dacă putem păstra și în realitate intensitatea emoțiilor, plăcerea dialogurilor și spontaneitatea, indiferent că ele se desfășurau în note de gri și negru (Adam) sau în roz-curcubeu (Zeny). De fapt, în mintea mea, cei doi alcătuiau un întreg și, în secret, îmi doream să existe în realitate persoana care să cuprindă ambele tipuri de personalități.

Așadar, am făcut pasul și le-am cerut să ne vedem, cu speranța ca distanța fizică dintre noi să nu fie chiar imposibil de parcurs, încă neștiind în ce oraș se află fiecare dintre noi, conform înțelegerii inițiale. Așa am aflat că Adam este în Timișoara, iar Zeny, în Craiova, în timp ce eu locuiesc în București. Se putea și mai rău! Cum Adam mi-a explicat că nu poate călători momentan, dar și că nu vrea (încă) să riște să stricăm farmecul relației noastre de până acum, speram ca Zeny să fie mai curajos și să-mi dea totuși un răspuns afirmativ, ca să nu mă simt complet respinsă. Căci dincolo de logica raționamentului lui Adam – logică pe care o înțelegeam – nu puteam, ca femeie, să nu mă simt oarecum jignită de acest refuz voalat. Dar, spre liniștea mea, Zeny a fost mult mai receptiv și a acceptat să ne vedem, insistând să vină el la București, indiferent unde i-aș fi spus eu.

Am respirat adânc. Pe de o parte, aveam în minte și ceea ce-mi spusese Adam, dar, pe de alta, nu mai puteam de emoție și de nerăbdare, convinsă fiind că eu aveam dreptate și nu el, căci doar aceiași suntem și în online și în offline! Am stabilit să ne vede într-o cafenea mare și, de obicei, destul de liniștită, astfel încât nimeni și nimic să nu ne tulbure momentul. El știa deja cum arăt, dar, ca să fiu sigură, i-am trimis și mai multe poze și i-am lăsat – în sfârșit – și numărul de telefon. Eram curioasă nu doar să-l văd, ci și să îi aud vocea!

În ziua stabilită, nu mai aveam pace. Mi se înnodase strâns stomacul și respiram tot mai greu, iar pulsul sărea coarda prin vene, astfel că îmi auzeam bătăile inimii undeva în cap. Ah, pe cât de mult uram starea asta menită să mă scoată din normal și control, pe atât de mult încercam să mă bucur de ea, căci nu în fiecare zi ne este dat să trăim așa, cu toată ființa, cu trup și suflet! Evident că am încercat să mă îmbrac cât mai șic, dar cu niște limite vizibile, căci nu voiam să creadă că am răscolit toate magazinele special pentru acea întâlnire, dar nici să-i las impresia că, de fapt, sunt o femeie șleampătă și neîngrijită.

Am ajuns mai devreme de ora stabilită și m-am așezat la o masă retrasă, dar de la care vedeam perfect pe oricine intra și ieșea din cafenea. Mi-am comandat un ceai de tei și m-am pus pe așteptat, încercând să-mi golesc mintea de gânduri.

Dar viața nu e după cum o planificăm noi, ci după cum vrea ea, căci nici nu visam ce surpriză mă aștepta! Când mai erau doar cinci minute până la ora stabilită, în cafenea intră… Ynes!

Ynes e cea mai bună prietenă a mea și, evident, nu mă așteptam s-o văd acolo chiar atunci, dar m-am bucurat, mai ales că ea fusese singura pe care, până la urmă, o ținusem la curent cu evoluția aventurilor mele virtuale, însă fără să intru în amănunte. În plus, nu-i spusesem ora, ziua și locul unde aveam să mă întâlnesc cu Zeny, așa că totul nu putea fi decât o coincidență! I-am făcut semn cu mâna, în ideea că schimbăm două cuvinte și o îmbrățișare și apoi să mă lase, ca nu cumva Zeny să creadă că am avut nevoie de dădacă să vin să mă întâlnesc cu el. M-a văzut, s-a înroșit – mi s-a părut ciudat, dar nu am dat importanță – și a început să vină spre mine, vădit emoționată. M-a pupat, m-a îmbrățișat lung și s-a așezat, fără să aștepte s-o invit să ia loc, așa că m-am simțit obligată să-i turui că, să mă ierte, dar am o întâlnire, el trebuie să pice dintr-o clipă în alta și…

Dar nu apucat să termin, că Ynes și-a pus mâna în mâna mea și mi-a zis moale:

– Știu.

Apoi, m-a privit adânc și direct în ochi și, înainte să încep eu cu seria întrebărilor și a fireștilor nedumeriri, a completat.

– Știu pentru că eu sunt… Zeny. Ynes – Zeny… înțelegi acum?

Nu, nu înțelegeam. Șocul era prea puternic și prea greu de acceptat. Sigur e o farsă sau o glumă proastă!

– Te rog, Amalia, te rog… ascultă-mă câteva minute.

Nedumerită, dar și iritată deja, am încuviințat.

– Nu am știut cum să-ți spun altfel ce simt pentru tine, Amalia. Te rog să mă ierți, dar atunci când ne-ai spus că ți-ai făcut cont pe Tinder, am înțeles că e singura cale să ajung la sufletul tău, dincolo de prejudecăți sau de tot ceea ce înseamnă relația noastră de prietenie. Eu voiam mult, cu mult mai mult și doar așa am putut ignora tot ce e între noi în acest plan și construi o relație complet diferită, bazată pe ceea ce simt cu adevărat. Am rezonat atât de bine și am fost atât de fericită când am văzut că ai ales să vorbim în continuare deschis, fără niciun fel de încorsetare… Dacă ți-aș fi spus-o altfel, mi-era teamă că nu ai fi vrut nici măcar să mă asculți. Dar așa – cu speranța că mă vei ierta pentru această minciună absolut necesară pentru mine – nu numai că m-ai ascultat, dar am petrecut momente atât de frumoase împreună, ne-am cunoscut altfel și faptul că ai vrut să ne vedem și-n realitate, dincolo de șocul pe care l-ai avut, pentru mine a însemnat totul. Înțelegi, Amalia? Și nu, cu asta nu vreau să spun că și tu mă iubești, dar nu știi încă, ci că suntem suflete îngemănate și că… și că… nu-mi pare rău că te iubesc, indiferent de modul în care decizi să continuăm relația noastră. Și că îți mulțumesc… îți mulțumesc din tot sufletul pentru tot ce mi-ai dăruit până acum!

Nu, continuam să nu înțeleg… Nu mă așteptasem, în primul rând, ca Ynes să-mi trădeze astfel încrederea și mi se părea că alesese o cale lașă de a comunica, dar nici ca Zeny al meu să nu fie nimic altceva decât rodul imaginației mele hrănite de cuvinte și nimic mai mult. E adevărat, se putea ascunde oricine în spatele profilului virtual și de-abia acum realizam asta, dar lovitura sub centură pe care prietena mea cea mai bună mi-o dăduse – indiferent de noblețea scopului ei – îmi paralizase voința și mă lăsase fără suflu. Am rugat-o să plece, să mă lase singură, să-mi limpezesc gândurile, încă sperând, într-un colț ascuns de suflet, ca Zeny să apară dintr-o clipă în alta.

Ynes m-a ascultat și s-a retras plângând, rugămințile și explicațiile ei fiind nu doar penibile, ci și inutile. I-am spus că nu știu ce să cred, că am nevoie de timp și că, până atunci, o rog să nu mă mai caute. Apoi, înainte de orice, cu mintea în blanc, am scos telefonul, am deschis aplicația și, fără să ezit, în ciuda faptului că mă aștepta un mesaj necitit de la Adam… mi-am șters contul de Tinder!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord