În viața ta există o singură femeie… și acea femeie ești tu însăți!
Da, tu, femeie, tu cea cu care te cerți și te împaci de nenumărate ori pe zi, cea cu care te sfătuiești, cea alături de care lupți sau plângi, cea pe care uneori nici nu vrei s-o vezi în oglindă și cea pe care, alteori, ai vrea s-o îmbrățișezi și să nu-i mai dai drumul.
Și nu merită această femeie măcar jumătate din cât dăruiești (sau risipești) celorlalți?
Nu merită ea atenția, grija, îngăduința, toleranța, respectul și, în cele din urmă, iubirea ta?
Nu merită ea o șansă în plus?
Nu merită ea adăpostul pe care numai gândurile tale i-l poate oferi?
Nu merită ea să-i fii credincioasă în vremuri bune, dar, mai ales, în cele rele?
Nu merită ea orice sacrificiu, mai cu seamă dacă vorbim de oameni și relații toxice ce-o ucid cu picătura?
Nu merită ea libertatea de a crește și de a fi ea însăși?
Nu merită ea visuri împlinite?
Nu merită ea să n-o abandonezi niciodată, să nu renunți, indiferent cât de greu pare să fie?
Nu merită ea să fie fericită?
În viața ta există o singură femeie care merită absolut tot ce-i poți oferi, iar această femeie ești tu însăți!