A scris unul dintre cele mai celebre romane din istoria literaturii, a transformat povestea familiei Corleone într-un fenomen cinematografic și a câștigat două Oscaruri pentru scenariu. Și totuși, Mario Puzo era convins că ar trebui să învețe cum se scrie corect pentru Hollywood. Când a cumpărat, în sfârșit, o carte despre scenaristică, a descoperit în primul capitol un sfat care l-a lăsat fără replică: să studieze chiar filmul pe care îl scrisese el însuși!
„Nu știam ce fac!” Mărturisirea care explică succesul unui film legendar
Povestea pare inventată pentru o comedie despre industria filmului, dar Mario Puzo a relatat-o chiar el într-un interviu acordat jurnalistei Terry Gross, în 1996, pentru emisiunea radio Fresh Air.
Scriitorul a povestit că adaptarea romanului său pentru marele ecran i s-a părut surprinzător de ușoară. Era primul scenariu pe care îl scrisese vreodată și, după cum a recunoscut cu umor, nu știa exact ce face. Cu toate acestea, rezultatul a fost extraordinar.
După ce a câștigat două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Nașul” și „Nașul II”, Puzo a decis că venise timpul să înțeleagă mai bine regulile meseriei. A cumpărat o carte despre scrierea scenariilor, convins că avea încă multe de învățat.
Numai că primul capitol îi recomanda cititorului să studieze „Nașul” drept model de scenariu cinematografic.
Reacția sa, relatată cu autoironie, a provocat râsul intervievatoarei. Puzo ajunsese să cumpere un manual care îi recomanda să studieze propria capodoperă!
Două Oscaruri pentru o poveste care a schimbat cinematografia
Lansat în 1972, filmul regizat de Francis Ford Coppola a transformat romanul lui Puzo într-un reper al cinematografiei mondiale. Povestea familiei Corleone a cucerit publicul prin personaje memorabile, conflicte de familie, ambiție, loialitate și dialoguri în care amenințările cele mai grave sunt rostite adesea cu o politețe glacială.
Puzo și Coppola au împărțit Oscarul pentru scenariu adaptat pentru primul film, apoi au câștigat din nou aceeași categorie pentru „Nașul II”, în 1975. Nu a fost, așadar, o reușită individuală a lui Puzo, ci rezultatul unei colaborări creative care a intrat în istoria filmului.
Lecția lui Mario Puzo pentru toți cei care vor să creeze ceva memorabil
Anecdota are un farmec aparte pentru că răstoarnă imaginea geniului care știe totul din prima. Puzo nu s-a prezentat drept un maestru al scenaristicii care stăpânea dinainte toate regulile. A intrat într-un domeniu nou, a colaborat cu un regizor talentat și a contribuit la realizarea unui film care avea să devină un etalon pentru generații întregi de cineaști.
Povestea nu demonstrează că regulile profesionale sunt inutile și nici că succesul apare fără muncă. Arată, mai degrabă, că o creație remarcabilă poate preceda înțelegerea teoretică a propriilor mecanisme.
Iar ironia supremă rămâne aceasta: după două Oscaruri, Mario Puzo a vrut să învețe cum se scrie un scenariu bun și a descoperit că lecția numărul unu era să studieze scenariul care îi adusese deja gloria.
Uneori, ajungi să scrii manualul înainte să-ți dai seama că ai devenit chiar tu exemplul din el.
