Mi-e un dor…

0
6666

(…) Sper că m-a uitat și că nu m-a uitat. Că se gândește și că nu se gândește la mine. Că și-a găsit pe cineva și că nu și-a găsit pe nimeni și mulțumesc cerului că nu am nicio veste despre el. Cu alte cuvinte, nicio certitudine.

Asta îmi permite să-i creez ce prezent vreau, atât că eu nu mai știu ce vreau” și las gândul să zacă așa, neterminat.

Și apoi vine o amintire. Una și încă una. Cum m-a slăbit suferința puțin din strânsoare, eu am și luat-o razna. De fapt, mi-e dor de el. De corpul lui, de atingerea lui, de mirosul excitant al pielii lui. De blândețea mângâierilor lui și de fermitatea gesturilor când mă lăsam pradă simțurilor.

Mi-e dor să-l simt iar cum mă frâng și mă mulez pe coapsele lui în timp ce posesiunea-i este dulce și iute, pătrunzătoare și diafană. Cum am scăpat o clipă de sub supravegherea rece și atentă a morții, cum încerc să fug și să mă refugiez în dragoste, în carne, în senzații, în abandon. Altfel de abandon. Unul către care tindem în permanență, conștient sau nu, cu o forță de atracție superioară oricărei alte forțe din univers.

Mi-e dor să-l mușc de suflet și de piept, să-i simt în gură gustul de fruct copt și zemos, să-l îmbrac cu corpul meu, să-i țin de cald, să-i țin de frig, să-i țin de sete și de foame să-i țin de urât, să-i țin de frumos…

Mi-e un dor descătușat, evadat nu știu când din lanțurile în care l-am ferecat din primul moment al plecării mele, un dor agresiv și puternic, în fața căruia nu-mi rămâne decât să îngenunchez și să mă predau, excitată de fragmentele răzlețe de imagini ce mi se învârt într-un desfrânat carusel, undeva imediat în spatele frunții.

Mi-e un dor…

fragment din romanul #Zaida, aflat în curs de apariție

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord