Mi-am dat seama că există lucruri pe care nu le-am făcut până azi și, conștientizând, am purces la drum. Nu m-am confesat, nici preotului și nici vouă, nu am făcut-o și nici nu știu cum se face. O să încep de azi, o să fie un fel de tentativă stângace și spun asta pentru că am de gând să fiu arogant, să vă privesc de sus și să vă aduc mustrări (de conștiință) în spectrul vostru de nepătruns. Jucați textul acesta!
Ceață densă, lumânărele aprinse și voi, ignoranți ce ați uitat de unde a început joaca cu aceste cuvinte. Sunt neconfesat, sunt virgin, neatins, neliniștit – aș putea spune – și abia aștept să-mi umpleți frigiderul cu niște carne de sărbători. Hai, vreau ciorbiță de burtă! Săriți, tăițeilor pe mine, aruncați cu smântână și, pe alocuri, cu ardei picanți, loviți cu polonicul imaginației și cotrobăiți prin labirintul născut în oala pusă pe foc. Ocoliți morcovii și cepele înfoiate, căutați țelină și vă înfruptați, domnilor, insistați și sorbiți toată seva din poveștile mele nespuse, din cele fără de sare și piper, din muntele de mister și din onoarea mea pătată.
Nu-mi plâng de milă, doar îmi ling rănile, femeile sunt o specie greu de înțeles și de aici vreau să plece la drum povestea mea. Plângăcioșii sunt cei mai citiți romancieri, plângăcioșii sunt cei mai căutați scriitori. Lumea are nevoie de niște lacrimi colective, de tristețe la pachet, de confesiuni și de bâlbe neînțelese, de banal spre a ne contopi toți și spre a fierbe în oala mea, a noastră, în locul în care fiecare avem de plâns și de dat un sfat. Aici toți suntem egali, aici toată lumea are temele făcute și asta pentru că toți am râs și am plâns deopotrivă în viața asta. Zâmbiți, unui doctor i-au fost aduse bomboane de către soția unui inginer, dar, în același timp, soția doctorului se dăruia unui zugrav.
Viața nespusă, viața aia palpitantă ce azi ne cheamă spre a cânta sfârșitul unui an vechi și începutul unor noi aventuri… Sunt libere gândurile ascunse, zburdă cu viteze impresionante, ne iau cu ele și ne închid în față adevărul, sunt libere gândurile și uneori dor foarte tare, mai ales cele neîmplinite, mai ales poftele interzise…
Nu-mi plâng de milă, doar îmi ling amintirile, îmi spăl păcatele, îmi țes noile pofte, nu-mi plâng de milă, doar vă admir pe cele nevăzute până în acest moment și clar vă doresc, vă invit și clar mă refuzați, nu-mi plâng de milă, doar dau frâu liber imaginației spre a mă redescoperi iar, mai tânăr și mai pofticios, mai plin de viață. La vânătoare cu mine, mă confesez, m-aș duce chiar și fără pușcă, m-aș duce spre a mai privi încă o dată prada în ochi.
