Între o femeie pe care mentalitatea vulgului contemporan o califică libidinos drept „femeie bună” și o femeie pe care nu poți să ți-o ștergi din arhiva memoriei există diferențe de netrecut.
O femeie „bună” are forme și culori apetisante și funcționează ca un afrodiziac administrat pe burta și mintea goale. Cu efect de spumant expirat, excită și gâdilă orgoliul grosolan, satură superficialitatea și îi dă una peste bot emoției, incompatibilă în prezenta operație.
O femeie „bună” se trece cu litere de aur, de un kitsch tot mai apreciat, în cartea cuceririlor personale ce se poartă pe frunte sau pe piept, larg deschisă, să poată lumea aprecia „valoarea” individului în funcție de gradul de „bunăciune” al femeii „bifate”.
O femeie „bună” incită și excită vizual. Dresează hormoni într-un spectacol aparent fulminant, dar scurt și golit de mesaj.
O femeie „bună” trece precum pasărea în zbor, lăsând aer în urma ei și nimic mai mult. Uneori lasă ceva, tot precum o pasăre în zbor: un „suvenir” dintre acelea care pătează parbrize.
O femeie memorabilă nu arde retina, nu scoate ochii cu atributele ei fizice sau intelectuale, nu țipă și nu se crăcănează – nici la propriu, nici la figurat.
O privești și nu înțelegi de ce alcătuirea simplă și aparent fără strălucire îți persistă pe suprafața memoriei. Are un mod personal de a filtra și reinventa realitatea, de a-și crea drumul printre oameni și întâmplări, de a trece fără să atingă pe nimeni, cu senzația că nici măcar pământul nu a fost atins în mers.
Te fascinează când vorbește, deși nici măcar nu ți se adresează, iar dacă o face, mai neutru de atât nu se poate. Dar glasul, intonația și modul în care i se înlănțuie cuvintele, traiectoria modestă, dar inedită a gesturilor și mișcărilor, precum și lipsa de parcimonie în modul în care își dăruiește lumina privirii ți se agață toate de neuroni și rămân, enervant de stabile, precum firele de praf în lumina soarelui: aparent în mișcare, dar mereu acolo.
O femeie memorabilă nu este mereu „cea mai” din unul sau mai multe puncte de vedere și asta este fix irelevant, din moment ce ții minte inclusiv ce culori a purtat în ziua în care ai văzut-o prima dată. Și asta în contextul în care poate că numele femeii „bune” care ți s-a dat jos dimineață din pat s-a și rătăcit pe undeva prin vreun colț prăfuit al memoriei.
Căci dacă poți „avea” o femeie bună, cu o femeie memorabilă doar poți „fi”. Și asta spune tot.
