
❝Fără risc, frică sau adrenalină, o relație moare încet, de plictiseală.
*
Sunt făcută dintr-un amestec nefiresc de substanțe, întâmplări, iubiri și proiecții. Din control și dezmăț, din rațiune și patimă, iar viața mea refuză să fie liniară. Viața mea nu se întâmplă niciodată „între timp”, ci, mereu, „acum”. Am adus-o într-un prezent continuu din care nu am de gând să evadez.
Am iubit și eu. Dar am șters tot. Până și amintirea acelor momente. Le-am eradicat. Cum se eradichează molima. Definitiv. Și totuși, azi au revenit. Amintirile, senzațiile, pulsațiile, hăul. Până și scrisorile pe care i le trimiteam, nebună. Le învățam pe dinafară înainte de a i le trimite. Până și cuvintele lor au revenit.
*
Nu sunt, nu am fost și nu voi fi o femeie perfectă. Nici măcar o femeie orbitor de frumoasă. Însă eu consider că am devenit una. Așa mă văd eu. Așa vreau eu să cred. E treaba mea ce cred despre mine. Dar cred sincer, complet, fără urmă de îndoială, iar asta îi hipnotizează pe cei din jur, asumându-și această părere despre mine ca fiind, în exclusivitate, produsul simțurilor lor. Nimic mai fals, dar – iarăși – ce contează? Contează doar că pot fi cine vreau, cum vreau, când vreau și cât vreau, atâta timp cât sunt profund convinsă de asta.
*
Sunt o femeie care a pierdut cândva tot, dar acum m-am întors complet schimbată pentru a-mi lua revanşa… şi am scris despre asta fără falsă pudoare, cu convingerea că orice femeie îşi este datoare să-şi găsească drumul, fără să ţină cont de prejudecăți.
*
Poate te vei regăsi în întâmplările, în trăirile, în povestea mea… Poate că o vei face, dar ceva te va reţine să o recunoşti. E perfect aşa. Nu spune nimănui, ţine secretul pentru tine şi întoarce-ţi atenţia asupra ta să vezi… A sosit şi pentru tine momentul schimbării?❞
Atenție. Cele trei volume „Confesiunile unei fete rele” conțin limbaj fără perdea, muuultă pasiune și o sete continuă de senzații
bkz.ro/confes-fete