Pentru că iubirea nu înseamnă același lucru pentru doi oameni. O carte care propune decodarea diferențelor din cuplu

Pentru că iubirea nu înseamnă același lucru pentru doi oameni. O carte care propune decodarea diferențelor din cuplu

Există un moment aproape inevitabil în orice relație în care doi oameni se privesc și au senzația că vorbesc limbi diferite. Unul are nevoie de liniște când suferă, celălalt, de dialog. Unul reacționează impulsiv, altul se retrage și analizează. Unul cere validare constantă, altul consideră că iubirea nu trebuie demonstrată zilnic. De cele mai multe ori, aceste diferențe sunt interpretate ca lipsă de iubire, incompatibilitate sau chiar egoism. Dar dacă, înainte de toate, ele țin de felul diferit în care suntem construiți?

Volumul „Calități și vulnerabilități în sisteme. Modelul Numerologic de Tipologizare® în Educație, Cuplu și Familie, Business”, semnat de Roxana Iorgulescu Bandrabur, Adriana Nicolae și Alexandra Mihărtescu, pornește exact de la această întrebare incomodă și profund umană: de ce oameni aparent compatibili ajung să se rănească fără intenție și să repete aceleași conflicte?

Cartea propune o abordare care îmbină observația relațională cu un sistem metodologic construit în jurul datei de naștere și al unor tipologii definite funcțional. Nu este prezentată ca un substitut pentru psihologie sau terapie, iar autoarele insistă asupra faptului că Modelul Numerologic de Tipologizare® (MNT®) funcționează ca instrument complementar de analiză și reflecție. Tocmai această delimitare oferă volumului un aer mai pragmatic decât multe cărți din zona dezvoltării personale sau a numerologiei clasice.

Ceea ce surprinde încă din primele pagini este încercarea de a aduce ordine într-un teritoriu dominat adesea de interpretări vagi și promisiuni spectaculoase. MNT® este prezentat ca un model structurat, cu reguli clare de calcul și interpretare, construit pentru a observa tendințe comportamentale, vulnerabilități și resurse personale. Dincolo de limbajul tehnic, miza reală a cărții rămâne însă una relațională: cum putem înțelege mai bine omul de lângă noi înainte să transformăm diferențele dintre noi în lupte de putere.

Pentru că iubirea nu înseamnă același lucru pentru doi oameni. O carte care propune decodarea diferențelor din cuplu

Partea dedicată relațiilor de cuplu este, probabil, cea mai ușor de recunoscut de către publicul larg

Autoarele descriu dinamici care apar frecvent în relații: parteneri care iubesc diferit, ritmuri emoționale incompatibile, nevoia de control, tendința de evitare, dificultatea de a comunica vulnerabilitatea sau incapacitatea de a gestiona conflictul fără dramatizare. Cartea nu oferă soluții miraculoase și nici rețete romantice. În schimb, încearcă să mute discuția din zona opoziției și a reproșurilor în zona înțelegerii structurale.

Uneori, în relații, problema nu este că unul iubește prea puțin, ci că doi oameni traduc iubirea prin comportamente complet diferite. Diferențele nu sunt negate și nici cosmetizate. Ele sunt analizate ca elemente de structură personală, iar această perspectivă poate avea un efect neașteptat: reduce sentimentul de vinovăție și crește capacitatea de a observa realist relația.

Volumul evită tonul mistic întâlnit frecvent în literatura de acest tip. Limbajul este mai degrabă metodologic, uneori chiar academic, ceea ce poate reprezenta atât un avantaj, cât și o provocare pentru cititorii obișnuiți cu lecturi mai emoționale. Pentru unii, densitatea explicațiilor și multitudinea tabelelor aplicative pot părea dificile. Pentru alții, tocmai această structurare oferă credibilitate și senzația unui instrument care se dorește a fi aplicabil concret.

În plan relațional, cartea are meritul de a aduce în discuție un adevăr rar acceptat: afecțiunea nu rezolvă automat incompatibilitățile de funcționare. Două persoane se pot iubi sincer și totuși să intre constant în conflicte pentru că procesează realitatea diferit, au nevoi relaționale distincte sau reacționează diferit la stres și vulnerabilitate. În acest sens, volumul devine mai mult decât o simplă prezentare a unui model de tipologizare. Devine o invitație la observație și responsabilitate emoțională.

Cartea ridică și întrebări importante despre felul în care alegem partenerii. Cât din ceea ce numim „chimie” este compatibilitate reală și cât este atracție față de propriile noastre răni? Cât din conflictul repetitiv vine din lipsa comunicării și cât din structuri personale care se activează inevitabil? Autoarele descriu un repertoriu de tendințe și predispoziții nu o realitate certă și închisă, iar acest lucru este important de subliniat.

MNT® este prezentat ca instrument de analiză și orientare, nu ca adevăr universal demonstrat științific.

Un alt aspect valoros este faptul că lucrarea nu se limitează la ideea romantică de compatibilitate. Ea vorbește și despre complementaritate, despre vulnerabilități, tipare repetitive, dezechilibre și tensiuni care apar inevitabil în orice sistem uman. Relația nu este descrisă ca poveste idealizată, ci ca spațiu în care oamenii își proiectează fricile, nevoile și mecanismele de apărare.

Pentru cititorii interesați de relații, autocunoaștere și dinamica relațională dintre parteneri, „Calități și vulnerabilități în sisteme” poate deveni o lectură pe cât de provocatoare, pe atât de utilă. Nu pentru că oferă adevăruri definitive, ci pentru că oferă/propune o schimbare de perspectivă: poate că omul de lângă noi nu este „greșit”, ci pur și simplu construit diferit. Iar modul în care oamenii abordează această diferență decide dacă o relație devine loc de creștere sau teren de luptă.

Cartea poate fi achiziționată de aici: bit.ly/calitati-si-vulnerabilitati

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here