Vă mai aduceți aminte cum se striga pe vremuri în sălile de cinematograf? Vă mai aduceți aminte de celebrul „pup-o, mă!”? S-a făcut și un film, au avut timp până și de o regie elaborată, dar eu am să vă spun o poveste reală, una născută dintr-un strigăt de genul acela, o iubire ce mi-a adus pe lume toți copiii mei.
Așa cum vă imaginați deja, mi-am luat bilet la film, am reușit să mă țin tare pe picioare și să ajung în fața geamului acela nenorocit și să strig să fiu auzit, două bilete, vreau două bilete la balcon. Vânzătoarea arogantă, la fel ca toate vânzătoarele din comunism, mi-a răspuns sec: S-au terminat! Atunci vreau două bilete, două, indiferent unde, să fie două, vă rog. Și nu știu ce i s-a părut acelei femei, și nu am înțeles cât de mult a contat sau nu fața mea de capră râioasă, că mi-a dat două, unul la balcon cum cerusem inițial și unul pe primul rând, căci așa cum am spus, indiferent unde, așa mi-a dat.
Poate nu ați înțeles, plecasem de acasă împreună cu prietena mea și îi promisesem că mergem în oraș, că o scot la film. Am luat biletele și m-am uitat la ele, mai exact m-am uitat la cel de deasupra și m-am bucurat, aveam la balcon. Mi-am strâns prietena în brațe și am anunțat-o pompos: avem la balcon, avem cele mai bune bilete, o să vedem excelent. După câteva minute, am trecut de control și ne-am îndreptat spre balconul cinematografului, acolo am lăsat-o pe ea, am lăsat-o să vadă bine și eu, înțelegând ce s-a întâmplat, am coborât printre muritorii de rând și m-am așezat acolo unde gâtul este supus unei posturi nefirești și gândul se duce la Dumnezei și la sfinți.
Pe la mijlocul filmului, am întors capul și am văzut cum prietena mea era ținută pe după gât de un vecin de scaun de cinematograf, am văzut clar, aproape mai clar ca ecranul ce-mi stătea în față, un individ se agățase de ea și ei îi plăcea. M-am întors supărat și de fiecare dată când cineva urla la actori să o pupe, aveam senzația că urlă pentru cei doi de la balcon.
Acolo, în primul rând, am suferit cel mai tare, acolo celebrul „PUP-O, MĂ!” îmi părea ca un piron ce mi se împlântă în ceafă și-mi ieșea sfărâmat în două prin timpane. Spre a scurta povestea, o să vă spun că atunci m-am despărțit de c*rva aia nenorocită și mi-am văzut de drum. Ce? Am spus că toți copiii mei… Da, așa am spus și așa este, toți copiii mei s-au născut marinari. Cum poți să mai ai încredere în femei când tu o sui la balcon și altul o pupă, mă, cum poți?
