„Nicio operă de artă nu m-a afectat emoțional așa cum a făcut-o această piesă cu brațul robot. Este programat să încerce să rețină fluidul hidraulic care se scurge constant și care este necesar pentru a se menține în funcțiune… dacă scapă prea mult, va muri, așa că încearcă cu disperare să îl tragă înapoi pentru a continua să lupte pentru încă o zi. Partea cea mai tristă este că i-au dat robotului capacitatea de a face aceste „dansuri fericite” în fața spectatorilor. Când proiectul a fost lansat pentru prima dată, acesta a dansat petrecându-și cea mai mare parte a timpului interacționând cu mulțimea, deoarece putea să tragă rapid înapoi mica scurgere.
Mulți ani mai târziu… (așa cum îl vedeți acum) pare obosit și lipsit de speranță, deoarece nu mai are suficient timp să danseze… Acum mai are timp doar să încerce să se mențină în viață, deoarece cantitatea de lichid hidraulic scursă a devenit imposibil de gestionat pe măsură ce scurgerea a crescut în timp. Își trăiește ultimele zile într-un ciclu nesfârșit între susținerea vieții și sângerarea simultană… (la figurat și la propriu, deoarece lichidul său hidraulic a fost intenționat făcut să arate ca fiind sângele său real).
Brațul robotului a rămas în cele din urmă fără lichid hidraulic în 2019, s-a oprit încet și a murit. A fost programat să trăiască această soartă și indiferent ce a făcut sau cât de mult a încercat, nu a existat nicio scăpare. Spectatorii au privit cum se însingurează încet până în ziua în care a încetat pentru totdeauna să se mai miște.
Creată de Sun Yuan și Peng Yu, piesa a fost numită „Can’t Help Myself”. Ce capodoperă! Ce mesaj.”
Interpretări extinse: fluidul hidraulic ca simbol al modului în care ne distrugem atât psihic, cât și fizic pentru bani doar în încercarea de a ne menține în viață, cum sistemul este pus la punct pentru ca noi să eșuăm intenționat pentru a ne înrobi în esență și pentru a ne fura cei mai buni ani din viață pentru a juca jocul pe care cei mai bogați oameni din lume l-au conceput. Cum acest lucru ne răpește fericirea, pasiunea și pacea interioară. Cum ne înecăm încet-încet cu mai multe responsabilități, cu mai multe așteptări de la noi, cu răsplată mai puțin satisfăcătoare și cu mai puțin timp liber de care să ne bucurăm pe măsură ce trec anii. Cum că nu există cu adevărat nicio scăpare din sistem și că am fost destinați de la naștere să urmăm o cale destul de specifică care ne-a fost deja trasată în față. Cum putem da și da și da și da și cât de ușor putem fi uitați după ce am plecat… Cum suntem iubiți și respectați atunci când suntem valoroși, apoi, într-o zi, nu mai suntem și devenim o povară… și cum spiritul nostru tânăr și liber ne este furat pe măsură ce suntem scoși din sistemul stricat în care suntem prinși. Poate fi considerat, de asemenea, ca reprezentând ciclul vieții umane și faptul că niciunul dintre noi nu reușește să iasă viu din această lume. Dar, de asemenea, poate acționa ca un memento pentru a-ți permite să te vindeci, să te odihnești și să iubești cu toată inima ta. Că goana nesfârșită după „mai mult” nu este necesară pentru a-ți găsi propria fericire interioară.
sursă: James Kricked Parr
