Credeați că le-ați auzit pe toate? Ce am eu să destăinui acum depășește imaginația și iese total din cotidian. Luați loc și băgați la cap, stați acolo jos și rumegați pentru ca, la urmă, să veniți cu o mână de ajutor. Nici eu nu știu ce să mai fac, nici acum nu mi-am revenit și tot trag speranța că nu am să ajung să fac o greșeală, dar…
Eram căsătorit de aproape un an și relația mea cu soția se clătina rău de tot. Locuiam împreună cu socrii mei și asta pentru că își pierduseră casa din cauza datoriilor la bancă și, imediat după căsătorie, s-au mutat la noi. Casa era făcută de noi de la zero, din banii noștri câștigați în străinătate, la muncă. Acolo, afară, ne-am înțeles foarte bine, mai aveam câte o discuție, dar mereu când venea seara ne regăseam în adâncul patului și, cu zâmbetul pe buze, ne împăcam.
Cu toate acestea, de când s-au mutat părinții ei la noi, ceva s-a stricat, s-a rupt. Oamenii ăștia erau croiți pe nemulțumire, mereu li se părea ceva, mereu comentau sau găseau un motiv de ceartă. De multe ori, încercam să-i spun soției ce se întâmplă, dar ea mereu îmi spunea că mi se pare mie, că am înțeles greșit sau, mai mult, că ar trebui să-mi văd de treabă și să nu am tupeul să le spun ceva părinților ei că ne certăm rău de tot.
Da, trecuse aproape un an de când ne jurasem iubirea în fața altarului, de când ne luasem cu acte în regulă și, pentru că acasă nu prea găseam înțelegere și liniște, am început să frecventez un bar din apropiere.
Acolo am cunoscut o femeie, era singură și mă asculta atunci când eram supărat. I-am povestit situația mea și nu i-am ascuns nimic. M-a sfătuit să privesc lucrurile cu calm și să le rezolv atât cât pot, nu m-a îndemnat nici măcar o secundă să renunț la soția mea, m-a ascultat săptămâni de zile la rând, m-a mângâiat luni de zile pe creștet și mi-a devenit cea mai bună prietenă.
Acasă lucrurile mergeau atât de prost, încât am ajuns să dormim în paturi diferite. Ai ei mă priveau mai mereu cu dispreț și parcă locuiam eu la ei acasă. Se comportau ca și când eu îmi pierdusem locuința și mă tratau ca pe un străin. Prietena mea de la bar devenise omul ce îmi pansa rănile adânci din suflet, dar, la rândul ei, avea și ea nenumărate probleme. În primul rând, suferea de un cancer nenorocit și nu știa cât o să mai reziste. Mă consola uneori spunându-mi că, dacă nu ar fi fost boala ei, am fi format un cuplu extraordinar.
Da, ne-am iubit, dar fără să ajungem să facem dragoste, am ținut enorm unul la altul și, cu toată dragostea din lume, nu am reușit să oprim timpul în loc. Săptămâna trecută s-a prăpădit. A fost cea mai grea pierdere din viața mea!
Acum am de gând să merg acasă și să-mi anunț soția că a venit vremea despărțirii, a venit vremea să-i spun că am fost un bou și că nu trebuia să suport atâta vreme, acum am de gând să-i spun cât de mult am iubit-o pe acea femeie și că este necesară o perioadă de doliu în viața mea, că am nevoie să sufăr în singurătate, că voi face asta din respect pentru femeia care m-a iubit cu adevărat…
Știu, voi nu ați face la fel, știu, femeia pe care o iubeam nu mai există, dar nici iubirea pentru soția mea nu mai există, s-a stins odată cu sosirea socrilor mei.
