Am 42 de ani şi ştiu că soţul meu are, de mult timp, o amantă. Desigur, nimic de pe altă lume, din păcate. Sunt resemnată, ca şi când aş fi aşteptat ca viaţa să-mi ofere această experienţă. Pentru că şi eu, la rândul meu, în urmă cu 20 de ani, am fost amantă… Aşa aş vrea să pot să-mi trimit câteva rânduri, iar eu, juna de 22 de ani, visătoare şi proastă, să le citesc în dimineaţa zilei în care el, prietenul tatălui meu, m-a invitat pentru prima dată la o „cafea”.
„Orice scrisoare începe cu „draga mea”, însă acum nu mi-eşti dragă deloc. Voi avea ceva de furcă să te pot ierta şi îndrăgi până la urmă. Eşti tânără, mai mult un copil decât un adult, deşi legea spune altceva. Niciodată nu ţi-ai ascultat intuiţia, niciodată nu ţi-ai ascultat raţiunea. Mă întreb dacă ai asculta vocea remuşcării, dacă ai putea-o auzi, din viitor. Căci, dacă m-ai auzi:
– ţi-aş spune că fericirea pe care crezi că o vezi azi, când te uiţi în ochii lui mincinoşi, este amabalajul efemer al suferinţei;
– ți-aș spune că ceea ce consideri tu ca fiind libertate de decizie este, de fapt, obedienţă oarbă – îi urmezi instinctele, te laşi legănată de ipocrizie şi te alini cu gândul la dreptul tău la iubire;
– ţi-aş spune că tocmai ceea ce consideri tu iubire este doar criza lui de identitate şi naivitatea ta exploatată de interese străine de sentimentele tale;
– ţi-aş spune că ceea ce tu consideri a fi vina „ei”, a femeii al cărei soţ „te-a cucerit”, este, de fapt, vina voastră, a celor care au luat decizia de a se sui cu bocancii peste sufletul ei: tu din prostie, el din nepăsare;
– ţi-aş spună că promisiunile lui (oricare) nu sunt decât nade menite să te prindă în plasa sa, atât cât are el nevoie, atât cât vrea el să te ţină;
– ţi-aş spune că ceea ce consideri tu firesc între un bărbat şi o femeie, în situaţia ta, este uciderea cu premeditare a unei familii;
Citește continuarea aici.
