Te-ai întrebat vreodată cât de „murdari” au fost oamenii din vechime sau dacă obiceiurile lor de igienă ne-ar face pe noi să ne înghețăm? Adevărul nu doar că șochează; uneori e grotesc, alteori surprinzător de rațional. De la urină vândută ca aur pentru a albi togele până la băi publice gigantice care creau situri ideale pentru contagiere, istoria curățeniei e o colecție de soluții practice, superstiții medicale și inventivitate… condimentate cu multe greșeli fatale.
Să începem cu un dezechilibru care încă ne zguduie: plumbul. Romanii au fost fanatici ai metalelor — au construit apeducte, țevi, vase și au folosit siropuri pe bază de plumb pentru a conserva sau îndulci vinul. Rezultatul? Emisii industriale masive care, conform unor studii moderne, au ridicat nivelul de plumb din aer până la limite ce ar fi redus IQ-ul populației cu câteva puncte pe durata „Pax Romana”. Ideea că plumbul n-a fost doar un simptom al tehnologiei, ci o boală lentă a civilizației, transformă imaginea Romei: nu doar opulență, ci și intoxicare în masă. — „Roman Empire’s use of lead lowered IQ levels across Europe, study finds” — Ian Sample, conform The Guardian.
Ironia romană continuă cu produsele de curățare: în lipsa detergenților moderni, murdăria era înlăturată cu… urină. Da, ai citit bine. Urina, bogată în amoniac, era colectată, învechită și folosită în atelierele de spălătorie sau de prelucrare a lânii pentru a albi și curăța țesăturile. A fost o resursă atât de valoroasă încât împăratul Vespasian a impus un impozit pe colectarea și comercializarea ei — celebrul „pecunia non olet”: banii nu miros. Gândește-te la asta data viitoare când plângi după prospețimea detergentului de rufe: odinioară, „mirosul” era parte din economie.
Tot în Roma antică, ideea de baie era un paradox: pe de o parte, complexele termale erau temple ale igienei și socializării; pe de altă parte, metodele erau bizare pentru noi — ungere cu ulei, apoi raclarea cu strigile metalice, scobit în urechi cu instrumente lungi, exfolieri energice și o obrăznicie de a inventa ritualuri de curățare care azi par sado-masochiste. Publicitatea lor pentru igienă era reală, dar spațiile mari, calde și pline de oameni au facilitat și transmiterea bolilor. Răsucirea măștii de civilizație: curat, dar potențial periculos.
Evul Mediu ne oferă alt set de surprize: contrar clișeului că oamenii medievali nu se spălau deloc, multe surse arată că igiena era recomandată de medici și că spălatul mâinilor, al capului sau ritualuri de baie erau cunoscute și practicate — cu însă o nuanță: teama că apa care „deschide porii” ar putea permite bolilor să pătrundă. Astfel, în vreme de epidemii, oamenii puteau reduce băile din frică, nu din nepăsare, iar obiceiuri precum spălatul cu vin, frecatul hainelor cu cenușă sau folosirea urinei la spălat erau soluții frecvente. Adevărul e complex: igiena exista, dar mingea era în terenul credințelor medicale greșite.
Exotismul practicărilor nu se oprește la Europa. În multe culturi, remediile tradiționale — un amestec de ulei, sare, mirodenii sau argile — erau folosite pentru curățare și vindecare. Unele dintre ele aveau efecte reale (de exemplu, anumite pudre antiseptice) iar altele erau radical nepotrivite: folosirea metalelor toxice ca ingredient în cosmetice sau medicamente — practici care au lăsat traume pe termen lung.
Ce învățăm din acestea? Că igiena e o poveste de adaptare: tehnologie + teorie medicală + costuri sociale. Ceea ce azi numim „neglijență” a fost adesea o combinație între limitări materiale, dogme și soluții pragmatice. Și — poate mai important — că multe proceduri aparent înfiorătoare aveau o logică: amoniacul din urină curăța, argila absorbea grăsimea, uleiul scos cu un strigil îndepărta murdăria.
Dacă te face să te simți mai bine: nu suntem chiar atât de avansaţi pe cât ne place să credem. Strămoșii noștri au greșit mult, dar au încercat — uneori genial, alteori dezgustător — să se descurce cu resursele pe care le aveau. Iar dacă te uiți înapoi cu un zâmbet abia atunci îți dai seama că istoria igienei e și o lecție: progresul nu e liniar, iar „curat” a fost mereu supus ideilor vremii.
