Nu povestești nimănui nimic. Nimănui. Nimic. Confidențele nu sunt doar un atac la intimitate, ci și trădătoare.
Nu recunoști niciodată ceva sub nicio formă. „Nu”-ul ți-e sfânt, pe principiul „crezi ce vezi sau ce-ți spun eu?”.
Nu începi să minți compulsiv.
Nu îți schimbi comportamentul acasă sau în societate.
Nu îți schimbi radical stilul și întreaga garderobă, nu devii brusc interesat/interesată la modul obsesiv de cum arăți.
Nu devii țâfnos/țâfnoasă, mofturos/mofturoasă, nemulțumit/nemulțumită, indiferent/indiferentă, dar nici nu începi brusc să te transformi în partenerul ideal.
Păstrezi telefonul „curat” și nu începi să-l ascunzi și nici nu te ferești să răspunzi când sună. Dacă până acum nu ai făcut-o, nu începi să vorbești la telefon în șoaptă, ascuns în baie sau în altă cameră și nici nu ai telefoane importante de dat noaptea.
Nu tresari, nu tremuri, nu te bucuri, nu te ferești când auzi sunetul specific unui nou mesaj.
Nu zburzi, nu rânjești ca ultimul prost/proastă îndrăgostit/îndrăgostită, nu te lași dus/dusă de val.
Nu te comporți ca și când ai fi copleșit/copleșită de vreo vină mare sau ca și când ai duce o povară pe suflet, nu că nu ar fi așa. Disimulezi.
Nu începi, dintr-odată, să întârzii, să ai ședințe prelungite și delegații neașteptate. Și nici măcar în weekenduri nu încep să apară sarcini de serviciu și nici lungi și dese întâlniri cu băieții la o bere/fetele la o bârfă.
Nu ești obosit/obosită pentru îndeplinirea îndatoririlor conjugale.
Nu se evaporă bani din bugetul familiei.
Nu te implici, decât dacă ai de gând să pierzi mare parte din ce ai construit până acum sau să-ți schimbi radical viața, mizând totul pe o singură carte.
Nu te îndrăgostești, iar dacă o faci, îți asumi urmările.
***
Nota bene: toate acestea nu te pot ajuta decât să astupi mai cu nădejde rahatul. De aceea, poate cel mai important secret este următorul: mai întâi te desparți/divorțezi și abia apoi începi o altă relație. Punct.
