Societatea noastră, între serile de binge-watching și scroll-urile nesfârșite pe rețelele sociale, pare să se afle într-un vârtej al standardelor duble, iar când vine vorba de virginitate, avem un adevărat festival al paradoxurilor. Femeile virgine sunt idolatrizate, în timp ce bărbații virgini sunt priviți ca niște relicve preistorice. Această dilemă modernă poate fi catalogată fără teamă drept o capodoperă a contradicțiilor sociale.
Femeile virgine, aceste creaturi mitice ale castității, sunt adorate și puse pe un piedestal de către societate. Se pare că virtutea acestora depășește orice altă calitate. Cu toate acestea, dacă o femeie decide să păstreze cheia unei încăperi sacre în care virginitatea își păstrează statutul de comoară neatinse, ea primește o medalie socială. „Bravo, virtuoasă femeie, ai salvat această perioadă din istorie în care numărul de parteneri intimi definea valoarea unei persoane!”
În schimb, bărbații virgini par să trăiască într-o altă dimensiune a ironiei sociale. Acești purtători ai unui secret pe care societatea nu vrea să-l accepte sunt priviți cu un amestec de condescendență și dispreț. „Ai 30 de ani și ești încă virgin? Ha, ce comediant! Ce spui, că alegi să aștepți o conexiune emoțională reală? Păi asta e nebunie, dragul meu, să alegi să nu îți împrăștii sămânța peste tot!”
Paradoxul devine și mai evident când societatea pare să ignore faptul că aceste standarde duble își au rădăcinile într-un teren fertil de tradiții învechite și mentalități anacronice. E ca și cum am privi într-un trecut distorsionat în care femeile erau „păzite” de bărbați cu ciomegele morale în mână și virginitatea era considerată un trofeu care trebuia să strălucească în noaptea nunții ca o perlă imaculată.
Așadar, societatea noastră modernă pare să perpetueze acest circ al standardelor duble, unde virginitatea femeilor este venerată, iar virginitatea bărbaților este subiect de glume și ridiculizare. Avem așa-numita „cultura virginelor”, care transformă femeile în vestale ale moralității, iar pe bărbați îi aruncă într-un colț al absurdității cu o privire plină de dispreț.
Ar fi momentul să privim cu un ochi critic aceste standarde, să le punem sub lupă și să ne întrebăm de ce încă perpetuăm aceste tradiții demodate. Oare nu e cazul să renunțăm la mitul virginității drept unica măsură a valorii unei persoane și să privim cu umor și înțelegere alegerea fiecăruia de a-și păstra sau nu un statut care, în secolul 21, ar trebui să fie mai mult o chestiune personală decât un trofeu colectiv? Oare nu e timpul să renunțăm la această paradă a paradoxurilor și să îmbrățișăm cu asumare și înțelegere diversitatea alegerilor noastre?
