Te sperie că nu mă prefac, nu-i așa?

0
1797

Eu te iubesc mai mult decât orice pe lume. De aceea îţi suport toate hachiţele. Şi te iert, şi te tot iert. Şi te înţeleg mai mult decât ar înţelege poate propria ta mamă. Şi o ţinem aşa de mult timp.

Până-ntr-o zi. Ei, în ziua aceea, poate că tu ai fost doar puţin impertinent sau doar te-ai uitat urât, aşa cum obişuieşti, sau poate mi-ai răspuns iar răstit, sau poate că nici n-ai făcut ceva palpabil reprobabil, poate că doar ai fost tu însuţi… Ei bine, în ziua aceea… dar ce zic eu în ziua aceea, în clipa aia, când mă uit la tine, dintr-o dată, ceva se opreşte …şi moare! Ceva ireversibil se întâmplă…

Iar eu nu mai sunt eu, ci o persoană brusc nouă, străină şi necunoscută, care te priveşte rece şi… nu te mai înţelege. Şi nu te mai suportă, şi nu te mai iartă. Nici măcar nu pot spune că a fost „picătura care a umplut paharul”, căci e ceva mai puţin decât o picătură. Sau nu e nimic, doar un gând pe care l-am crezut mort şi-ngropat şi nu ştiu cum tocmai azi a reuşit să învie şi să pună sechestru pe cea care am fost până acum pentru tine. Iar din acest nou punct zero al devenirii mele, totul se schimbă. Iar ţie nu-ţi convine. O nemulţumire în plus nici nu mai contează, nu? Atât că este prima care porneşte de la un motiv real…

Iar după ce constaţi că nu mă prefac, că aceasta este noua mea realitate… te sperii. Şi ai vrea să ştergi totul cu buretele şi ai vrea s-o luăm de la început, ca şi când nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Pentru că tu te-ai schimbat. Într-un fel, chiar aşa şi e – o luăm de la început, însă fiecare de la un alt început, pe drumuri diferite, neintersectabile.

Şi-ţi jur, iubitule, că nu te înţeleg. De ce trebuie să moară totul pentru ca tu, în sfârşit, să vrei să-mi fii, tardiv şi inutil?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord