Bă, băiatule, bagă-ți mințile în cap, că e spre binele tău…

0
2814

– continuare de aici

O are acum senzația că avem o relație. După ce s-a întâmplat la teatru, mă consideră iubita lui. Mă caută des, insistă să ieșim, să ne vedem, să petrecem timp împreună și-mi face mici crize de gelozie, considerându-se îndreptățit să pună stăpânire pe timpul și viața mea. Și asta, desigur, în timp ce se comportă la cabinet ca până acum. Ba chiar cu și mai mult aplomb, căci doar i-a fost restaurată încrederea în sine și a mai cucerit un pisc pentru care chiar a luptat.

Mulți oameni confundă însă aventura cu relația. De parcă ar o relație s-ar naște odată cu întâlnirea sexuală. Iar O, cu toată experiența sa personală și profesională, nu face excepție. Nu, dragule, o relație se consolidează, trece într-o o nouă etapă, evoluează, cum vrei să-i zici, dar, în niciun caz, nu începe așa.

Deși i-am spus încă din primul moment că tot ceea ce s-a întâmplat sub impulsul momentului nu reprezintă mai mult decât ceea ce am trăit și simțit împreună, atunci, el se încăpățânează să insiste, să extrapoleze, să fabuleze, creând situații cel puțin penibile. Pentru el.

E surprins să vadă o femeie pe care „a avut-o” (ăsta e limbajul, nu?) că se comportă precum un bărbat, astfel încât el se poate considera că ar fi fost cel „posedat” și nu invers. E surprins să constate că o femeie se poate comporta ca el, după ce a făcut sex cu aceasta. Bărbații sunt surprinși de câte ori își zăresc comportamentul nu oglindă, ci în femeia din fața lor. Pentru că o femeie, odată ce te-ai culcat cu ea, e ca și când ai fi înfrânt-o, ai fi marcat-o ca teritoriu propriu și în niciun caz nu mai are dreptul să se comporte ca înainte sau – culmea tupeului, nu? – ca tine. Bă, băiatule, bagă-ți mințile în cap, că e spre binele tău…

Nu știu cum ți-ai gestionat tu aventurile până acum, dar țin să te anunț că eu nu sunt gestionabilă. Învață să înțelegi, în primul rând, ce fel de relație ai cu o femeie, fără să forțezi nota (chiar dacă cu intermitențe, așa cum ai făcut cu mine) și ia-o ca pe o lecție întâlnirea cu o femeie complet diferită față de restul femeilor, tocmai ca să înveți să le respecți pe toate acestea. Și mă refer aici și la pacientele tale cu care menții o atmosferă ambiguă, deloc demnă de un bărbat complet. Dar tu nu prea ești așa ceva…

Dragă O, știi cum era vorba aia? Neeext!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord