O strategie experimentală dezvoltată în Japonia ar putea schimba modul în care sunt concepute viitoarele tratamente împotriva cancerului. Cercetătorii au creat un sistem care folosește o substanță produsă în cantități neobișnuit de mari de anumite celule canceroase pentru a genera, chiar în interiorul acestora, un compus care le distruge. Rezultatele sunt promițătoare, dar există o limită esențială: metoda a fost testată deocamdată în celule cultivate în laborator, nu demonstrată ca tratament sigur și eficient la oameni.
Cum reușește tratamentul experimental să identifice celulele canceroase?
Secretul metodei dezvoltate de echipa coordonată de chimistul Katsunori Tanaka, de la institutul japonez RIKEN, este folosirea unui produs al metabolismului celular: monoxidul de carbon (CO).
Deși este cunoscut mai ales ca gaz toxic, monoxidul de carbon se găsește în mod natural și în organismul uman, unde îndeplinește anumite funcții biologice. Cercetările arată că nivelurile sale pot fi crescute în numeroase tipuri de celule canceroase.
Oamenii de știință au exploatat această diferență pentru a construi un sistem care generează un compus toxic chiar în interiorul celulelor tumorale, folosind monoxidul de carbon drept materie primă chimică.
Albumina și paladiul, combinația care face posibilă reacția
Pentru ca mecanismul să funcționeze, cercetătorii au introdus un catalizator pe bază de paladiu într-o proteină numită albumină, prezentă în mod natural în sânge. Albumina ajută la transportarea și protejarea catalizatorului, care altfel ar putea fi dezactivat rapid de alte molecule din interiorul celulelor.
Odată ajuns în celule, complexul folosește monoxidul de carbon pentru a produce derivați de fenantridinonă, compuși cu activitate citotoxică. Cu alte cuvinte, sistemul nu transportă pur și simplu un medicament deja format, ci încearcă să îl sintetizeze acolo unde există condițiile chimice necesare.
Această abordare face parte dintr-un domeniu experimental numit chimioterapie prin sinteză chimică in situ, care urmărește formarea unor substanțe terapeutice direct în zona afectată de boală.
Ce au demonstrat experimentele și ce urmează?
Studiul publicat în revista Nature Communications la 17 septembrie 2026 a analizat sistemul pe linii celulare umane provenite din cancere hepatice, cervicale, mamare și pulmonare. Cercetătorii au identificat produsul urmărit în celulele canceroase, dar nu și în linia celulară necanceroasă folosită pentru comparație.
Într-o etapă suplimentară, echipa a modificat sistemul pentru a genera un derivat cu efect citotoxic mai puternic. Testele pe celule de cancer hepatic au arătat că substanța putea fi produsă în interiorul acestora și putea inhiba creșterea celulară.
Există însă o precizare importantă: efectul observat a fost descris de autori ca fiind modest, iar selectivitatea demonstrată în laborator nu garantează că țesuturile sănătoase vor fi protejate complet într-un organism viu.
Următorul pas este testarea pe animale. Abia după evaluarea siguranței, a distribuției în organism, a eficienței și a eventualelor efecte toxice se va putea stabili dacă tehnologia are perspective reale de dezvoltare ca tratament.
Ar putea această tehnologie să reducă efectele adverse ale chimioterapiei?
Tratamentele anticancer convenționale pot afecta și celule sănătoase, în funcție de medicament și de modul în care este administrat. De aceea, cercetătorii caută metode care să concentreze efectul terapeutic asupra tumorilor și să limiteze expunerea țesuturilor normale.
Ideea japonezilor este promițătoare tocmai pentru că folosește o caracteristică metabolică a celulelor canceroase pentru a declanșa formarea substanței active. Dacă strategia va funcționa și în organisme vii, ar putea contribui la dezvoltarea unor terapii mai selective.
Dar între un rezultat obținut într-o cultură celulară și un medicament eficient pentru pacienți există un drum lung, care presupune teste preclinice și, dacă acestea sunt favorabile, studii clinice riguroase.
Descoperirea nu anunță încă sfârșitul chimioterapiei și nici existența unui tratament disponibil pentru pacienți. Ea demonstrează însă că metabolismul celulelor canceroase poate fi transformat dintr-un indiciu biologic într-o componentă activă a unei strategii terapeutice experimentale.
