Ce putea să urmeze, o noapte pasională sau aveam să-mi chem un taxi?

0
2094

– continuare de aici

Am plecat cu bărbatul cu mâini de pianist către un bar retras. Fusese o seară agitată și cea mai bună încheiere pentru ea ar fi fost o conversație spumoasă pe ritmuri de jazz, mult vin rosu și o noapte pasională. Noua mea cunoștință lăsase vinul să-i circule liber prin vene și vedeam cum se dezmorțește, cum cuvintele capătă avânt și curaj, strecurându-mi-se pe sub piele mai iscusit chiar decât neastâmpăratele sale superbe mâini a căror atingere mă ardea pe piele. Ne așezasem la cea mai discretă masă, greu de observat de la intrarea restaurantului, dar cu o priveliște perfectă asupra întregului restaurant.

Eram deja la a doua sticlă de vin și mai lipiți ca niciodată. Glumele lui nu mai aveau acum perdea, dar reușea să le mențină, în echilibru, în afara vulgarității, șoptindu-mi-le suav la ureche, în timp ce ne hlizeam și ne exploram reciproc. Deși nu mă interesa nimic din jurul meu, căci era o seară plăcută care ar fi putut duce undeva – sau nu -, nu conta, nu pierdusem legătura cu realitatea. Un al câtelea simț vreți voi veghea treaz, urmărind plictisitorul du-te-vino al ultimilor clienți. Așa se face că am văzut și când ușa barului s-a deschis nu pentru a permite celor dinăuntru să-și găsească drumul spre casă sau spre următorul loc de distracție, ci pentru a primi un cuplu întârziat. Mi-au atras atenția pentru că s-au oprit în prag, au ezitat puțin, dar tentați de atmosfera ademenitoare, au intrat, pășind în singurul con de lumină al barului.

Nu știu de ce nu am tresărit, deși nu mă așteptam, atunci când am recunoscut în persoana celor doi pe O și pe însoțitoarea sa. Știam că nu m-a văzut și mai știam că aceasta nu era decât o întâmplare al cărei sens, momentan, îmi scăpa – căci sigur avea unul, ținând seama că eu, în coincidențe, nu cred.

M-am desprins din hlizeala adolescentină, m-am recompus și mi-am aprins o țigară. Bărbatul din fața mea s-a panicat. Nu era un loc unde se putea fuma, însă fereastra deschisă chiar în spatele nostru salva perfect aparențele. Mi-a făcut semn s-o sting, i-am explicat scurt că nu o voi face și am continuat să fumez, gândind-mă la ce aveam de făcut. În timpul ăsta, el gesticula, luptându-se cu fumul și insistând tot mai enervant să sting țigara. Probabil că, dacă ar fi putut să-mi zărească privirea în întuneric, ar fi înghețat, speriat de riscul de a se tăia în ea. Însă el continua să se agite pueril, împrăștiind cu mișcări dezorganizate nu fumul de la țigara mea, ci farmecul ce se țesuse în ultimele ore între noi.

Fără să știe, de data asta, O reușise ceea ce se străduise mai devreme întreaga seară. Mi-am chemat un taxi, sub un pretext oarecare, lăsând frumoasele mâini de pianist să zacă inutile și nedumerite pe locul unde, cu puțin timp în urmă, țesuseră iluzii senzuale.

Trecând pe lângă masa lui O, l-am salutat înclinând vag din cap, atât cât să se întrebe dacă nu cumva doar i s-a părut. A tresărit dezordonat, răsturnau-și paharul și sărind în picioare în urma mea. Nu știu dacă a și zis ceva, că deja ieșeam pe ușa barului.

Îmi venise taxiul.

– continuarea aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord