Cu toții avem în lista de prieteni virtuali câțiva indivizi care se c*** parfum de trandafiri și care râgâie Chanel no 5

0
1137

Când simți că nu poți respira, că nu poți trăi de dimineața până seara, că nu te poți duce unde ai treabă și nici nu te poți întoarce fără a posta pe Facebook, ești, probabil, dependent de rețeaua de socializare. Dar când nu poți face nimic din toate acestea fără a te lăuda în gura mare și oricui, online sau offline, cât de extraordinar ți se întredeschid ție buzele și nările pentru a permite aerului să-ți mângâie pe dinăuntru plămânii, cât de fenomenală zi ai avut și câte chestii intelectuale, spirituale, sublime și generoase ai făcut într-o banală zi care era și marți, adică nici măcar ceva mai nobil ca sâmbătă sau duminică și cât de inițiatic e drumul tău până la toaletă, acolo unde te intersectezi cuantic cu unul dintre puținele genii în viață ale Terrei, recte copilul tău, atunci situația nu este doar clară, ci și gravă: ești un dependent mitoman, ipocrit și lăudăros.

Cu toții avem în lista de prieteni virtuali câțiva indivizi care se p*** parfum de trandafiri și care râgâie Chanel no 5. Care se trezesc dimineața doar pentru ca amărâtul ăla de soare să poată răsări și pe ai căror umeri atârnă toată greutatea pământului universului. Ei dețin cea mai perfectă iubire și relație din lume, ei sunt singurii care au un copil (sau mai mulți sau deloc, nu contează, oricum ce au ei și fac ei este foarte unic), ei și numai ei… în rest, niște săraki buni să dea like-uri, că altfel nici nu ar mai fi tolerați în listă. Ei, genul acesta de oameni au trecut de la kitschul superficial, material și de cartier, ce oscilează între Swarovski și Moët, la kitschul cultural, rafinat și sofisticat, ce oscilează între desăvârșire și greață vomitată prin ochi.

Genul ăsta de oameni ce-și documentează fiecare bășină, deși la bază nu sunt chiar idioți, devin pe zi ce trece, cu fiecare postare în plus pe Facebook din care răzbate izul de biped balonat la centrul bunului simț, cu direcția pierdută de mult și cu măruntaiele unei vieți ce nu interesează pe nimeni până la urmă, scoase pe tarabă și stropite cu sclipici metafizic.

Genul ăsta de oameni mă fac să râd și să plâng, să-mi fie milă și silă… Și, în același timp, nu pot să nu mă întreb, totuși, cât din toate acestea sunt reale și cât de mucava, fabricate, contrafăcute, coafate și fardate, doar pentru a da bine la un public care, în afară de like-uri, că-s gratis, nu ar da nici doi bani pe ei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord