Ea nu are dileme. Mi-e prietenă și așa a ales să trăiască. Este măritată cu un bărbat pe care probabil că o altă femeie l-ar idolatriza. Dar nu este soțul altei femei, căci el o iubește pe ea, poate tocmai pentru cum este. Nonșalantă. Frumoasă, dacă știi s-o privești. Asumată. Fidelă, dacă nu știi totul despre ea.
– Mă iubește, dar nu e suficient. Sau nu-mi este suficient, ce să-ți zic. Se implică moderat, cu parcimonie, de parcă atenția și timpul lui ar fi luate pe credit. Iar eu nu vreau doar atât. Vreau totul. Opțiunea „sau nimic” nu intră în discuție. Nu vreau să mă justific, nu am de ce. Pur și simplu, asta este situația pe care o „amendez” cum vreau. Da, am doi amanți. Nu mi-e rușine, dar nici nu mă laud. Așa s-a întâmplat, iar ei completează exact acolo unde acasă nu mi se oferă. Acolo unde el, cel oficial, este zgârcit și reținut, ei sunt expansivi și generoși. Desigur, nu știe nimic, iar cei doi amanți nu știu unul de altul. Că sunt căsătorită, da, nu am ascuns-o niciodată, iar lor, ca bărbați, oricum nu le pasă. Nu, nu se suprapun, stai liniștită. Sunt relații la distanța impusă de mine și la frecvența pe care o stabilesc eu. Simplu, igienic, perfect.
De ce nu divorțez? Nu știu, probabil că această căsnicie este zona mea de confort. Și eu, la fel ca tine, nu vreau s-o abandonez. Și nici el. Și nici ei, mai bine zis.
Am fost și la psiholog. Da, la O. De mai multe ori. Știi povestea. De fapt, toate știm povestea cu O. Lui i-am spus totul. Lui i m-am spovedit, mai mult curioasă dacă viața mea îi stârnește cumva interesul. Ce să zic, cu cât intram mai adânc în detalii, cu atât pupilele lui se dilatau mai mult. Dar știe să se țină pe poziție. Zici că vrea să-l cucerim noi, femeile. Adevărul este că… hmm, îmi place. Mi-a sugerat să vin cu soțul, să facem terapie de cuplu. Fix, ce-mi lipsea, îți dai seama? Și mai lipsea ceva: să-i cheme și pe ei. Pe ceilalți doi. Nu am de gând să mă duc, evident. Să mă duc însoțită, că singură voi reveni… Da, e scump și O e șmecher, dar mă bine dispune, iar buna dispoziție nu e niciodată prea multă.
Și știi ce am făcut după ședință? I-am sunat. Pe toți trei. I-am luat la rând. Am început cu soțul – expeditiv, ca întotdeauna – și apoi i-am sunat și pe ei, unul după altul… Așa am putut comenta de trei ori aceeași poveste – cu mici variațiuni de la realitate, desigur – și am primit ce-mi trebuia. De la cei doi, da. M-au ascultat cu atenție și infinită răbdare, m-au consolat, m-au încurajat, m-au reconfortat.
Îți spun eu, trei bărbați sunt mai buni decât unul!
…Ce să zic, sunt de acord cu ea, cu mențiunea că totuși, prefer să-i distrug pe rând, nu simultan, ca ea!
