Dacă bărbatul o caută cu lumânarea, de ce nu?

În holul hotelului, mă aștepta O. Singur.

Am coborât târziu, după ce am expediat bagajele prin curier. Nu-mi place să călătoresc împovărată de valize, mai ales când o fac neînsoțită. Pentru mine, fiecare călătorie este o promisiune pe care nu o poți gusta dacă atenția este răpită de detalii nesemnificative precum numărul de genți ce mă însoțesc și care trebuie să rămână constant.

Nu m-a surprins să-l găsesc acolo, dar nici nu mi-a făcut plăcere prezența lui aproape umilă. Departe de spațiul pe care și l-a marcat, precum un patruped, cu feromonii lui de psiholog al femeilor suferinde în relații ratate, curtat, adulat, pichetat, O nu era decât un bărbat oarecare care începea să dezvolte ceva ce nici el nu cred că-și explica (autoanaliza fiind un capitol la care O este repetent) pentru una dintre femeile ce nu-i dăduse tainul de amor necondiționat, știrbindu-i cu asta ceva din drepturi.

Tresare ușor când mă vede și așteaptă cuminte să rezolv formalitățile la recepție. Mă salută ceremonios și mă invită la un brunch înainte de plecare. Din păcate, nu e timp, avionul meu pleacă în mai puțin de trei ore. Accept să mă însoțească la aeroport. Chemăm un taxi și, pe drum, cu o serie de telefoane, face imposibilul și-și rezervă un bilet în același avion cu mine. Vizibil satisfăcut de reușita sa, cu speranța vie că această rapidă și precisă schimbare de planuri m-a impresionat, se întoarce zâmbindu-mi larg cu toate cele câteva mii de euro investite într-o dentiție a la Hollywood și-mi spune:

– Așa vom avea timp să mâncăm în aeroport, Anays. Mă bucur tare mult că vom călători împreună. Ce să zic… nu am mai făcut niciodată asta… adică pentru o femeie. Înțelegi tu, niciodată nu m-am comportat așa, niciodată nu am simțit că trebuie să mă deranjez… nu, nu ăsta e cuvântul cel mai bun… înțelegi, nu-i așa? se bâlbâie el credibil, privindu-mă în ochi și căutându-mi mâna.

– Nu.

– Cum adică? E vizibil bulversat de răspunsul meu tăios. Ce nu înțelegi?

– De ce ai venit? schimb eu subiectul, răspunzând nepoliticos printr-o întrebare, sau poate că nu-l schimb, ci doar încerc să răsucesc puțin cuțitul în rană, cu gândul la femeile pe care el le tratează așa cum o fac eu acum sau chiar mai rău. Nu mă erijez în răzbunătoarea supremă, dar dacă omul o caută cu lumânarea, de ce să nu ne distrăm puțin?

– Aș vrea să te cunosc mai bine… cumva… mă fascinezi. Și nu, nu, nu din punct de vedere profesional. Nu te mai chem la cabinet, iartă-mă, am fost complet neinspirat… vreau să te cunosc în plan… personal. De aceea te invitasem la Ateneu, de aceea…

– De aceea ai venit după mine, însoțit de o altă femeie. Ce s-a întâmplat cu ea?

– Nimic, nimic… nu era ce crezi, doar o prietenă, nu contează… o prostie naivă din partea mea, ce să zic. În preajma ta îmi pierd puțin… stăpânirea de sine.

Își face curaj și-mi prinde mâna, delicat.

– Te rog, nu mă alunga. Acordă-mi o șansă. Haide să ieșim într-o seară săptămâna asta, când poți tu…

Mi-am retras mâna la fel de delicat precum fusese atingerea lui. Aproprierea unui bărbat pentru care însemni ceva are întotdeauna o căldură aparte, surprinzătoare, sensibilă și, în același timp, incitantă…

Am profitat de faptul că ajunsesem la aeroport, așa că nu i-am răspuns.

Am avut timp de o cafea, înainte să fim chemați la poarta de îmbarcare. O, tot mai surescitat de iminenta călătorie împreună, îmi explica cum avea de gând în avion să facă schimb de locuri cu unul dintre vecinii mei de călătorie să putem astfel sta unul lângă altul. Nu i-am spus nimic, i-am zâmbit însă larg, căci un gând diabolic îmi încolțise chiar atunci în minte.

Începuse îmbarcarea. De obicei, aștept să se îmbarce toată lumea și apoi intru și eu în burduful ce duce la avion, evitând astfel disperarea cu care mulți dintre călători se zbat să fie primii în avion. De parcă astfel ar ajunge mai repede la destinație.

În avion, forfota specifică înainte de decolare. O deja ochise locul meu și începuse tratativele cu o femeie drăguță, mitică și negricioasă, vizibil nemulțumită de solicitare și care s-a lăsat cu greu convinsă să schimbe locul, mai ales că deja se instalase. Galant, o ajutat-o să-și ducă bagajul de mână la locul lui, a instalat-o iar, i-a mulțumit sărutându-i protocolar mâna și, din câte îl cunosc, cu siguranță i-a strecurat în palmă și cartea lui de vizită. Femeia călătorea singură, foarte probabil să aibă nevoie de un psiholog în viața ei…

Întors la scaunele noastre, m-a găsit tot în picioare. L-am așteptat să vină, i-am făcut semn să se așeze la fereastră, urmând ca eu să stau la mijloc – nu mă deranja, mai ales că pe cel de-al treilea loc se așezase un tânăr cu căștile în urechi, absent la lumea din jur.

Mă aplec spre O, cumva peste tânărul care, dintr-odată era mai mult decât prezent, și-i șoptesc familiar la ureche:

– Dragule, mă duc să-mi „pudrez nasul” și vin imediat. Să nu pleci nicăieri, da?

– Acum? Nu se poate, imediat decolăm, nu o să te lase nimeni la toaletă. E urgent?

O începuse să se agite inutil. Preluase din oficiu rolul de partener, jucându-l cu o seriozitate exagerată.

– Acum! Vin într-o secundă, și-mi apropii scurt buzele de obrazul lui.

Se pare că înțelege, dar tot e preocupat. Îmi cer scuze zâmbind tânărului pentru deranj – scuze primite cu bucurie – și mă retrag ușor. Trec pe lângă o stewardesă care dă să mă oprească, îi șoptesc ceva la ureche și mă lasă să trec fără alte întrebări.

Dar… nu mă opresc la toaletă, ci mă îndrept spre ușa pe care alte două asistente de zbor se pregăteau s-o închidă. Am noroc că burduful nu fusese retras, așa că pășesc rapid printre ele, le spun din mers că renunț la călătorie și mă întorc la poarta de îmbarcare exact când conexiunea dintre avion și aeroport este întreruptă.

„Drum bun, O”, îmi zic râzând și mă îndrept spre ghișee să văd când am următorul zbor. Poate așa pricepe domnul psiholog că seducția nu are nimic de-a face cu asediul și hărțuirea.

Fragment din volumul 1 al trilogiei „Confesiunile unei fete rele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here