„M-am culcat cu O”

0
1763

– continuare de aici

Mă sună prietena mea și ciripește veselă la telefon:

– M-am culcat cu O, îți vine să crezi? Cred că avem un fel de… relație acum.

– Una e să te culci cu un bărbat și alta este să ai o relație cu el. Relație, nu aventură, da?

– Pff… nu știu ce să zic. Dar alta e problema. Am fost… dezamăgită. Dar e de bine… Cum să-ți spun… am fost dezamăgită de cum au decurs lucrurile, mă înțelegi, nu că aș fi avut cine știe ce așteptări de la el… mai degrabă am avut așteptări de la cum o să mă simt eu și m-am păcălit, dar e mai bine așa… E de foarte bine pentru că așa am scăpat de obsesia pe care o aveam pentru el – că acum mi-e foarte clar, făcusem o obsesie și nimic mai mult… Iar acum, colac peste pupăză, parcă nu mai am chef de el mai deloc. Am renunțat să mă duc la el la cabinet, normal. În fine, s-au întâmplat multe de când nu am vorbit, cum s-ar zice. A, și încă ceva. S-a autoinvitat cu noi la teatru sâmbătă și nu am știut cum să-l refuz… Sper că nu te superi…

– Nu știi nimic, nu?

– Ce să știu?

– Nu ți-a spus nimic O de… noi?

– Voi? Hmm… nu, ce să-mi spună?

– Înțeleg…

Și-i povestesc prietenei mele toată tărășenia de acum nicio lună. Cum l-am lăsat singur în avion. De atunci, oricum, nu am mai vorbit, nu m-a mai căutat. Credeam că se potolise, când el ataca prin „învăluire”. Penibilă situație.

– Mă simt folosită… oare totul nu a fost decât o strategie pentru a ajunge la tine? Cât de josnic poate fi? Cât de mult se poate umili un bărbat doar ca să se facă văzut de o femeie al cărei interes nu-l stârnește nicicum? Și dacă mă îndrăgosteam de el? Ce s-ar fi ales acum de mine? Ce nemernic…

– Îmi pare rău…

– Nu e vina ta… Și acum, ce facem?

– Ia-l cu tine sâmbătă!

Încă o situație în care O insistă să se facă de râs. De data asta, de față cu prietenii mei. Nu am ce să-i fac, este alegerea lui.

***

La teatru, ne întâlnim cu toții în foaier. În afară de O, care nu-i cunoștea pe toți, restul ne știm de mult. Eu sunt între relații și nu am venit însoțită, dar asta nu e niciodată nicio problemă pentru nimeni.

O joacă tare. Se simte că indiferența lui politicoasă este făcută, nu naturală. Se comportă ca și cum nu ar fi existat paranteza din afara orașului. Cu atât mai bine.

În sală însă, reușim să încurcăm locurile și facem oarece deranj, spre deliciul celorlalți spectatori, cu excepția unui cuplu foarte înfipt care aruncă priviri disprețuitoare și murmură reproșuri. O se găsește mai cu moț să explice situația, ocolind însă scuzele. Discuția se prelungește inutil, până la primul gong și stingerea luminilor, așa că se așază fiecare pe unde apucă. Coincidență sau nu, O „apucă” lângă mine.

În sală se face liniște deplină, în așteptarea ridicării cortinei. Sunt câteva clipe de nemișcare, respirațiile tuturor par că se opresc, însuși timpul stă într-un picior și se întreabă încotro s-o ia. Și-n această pauză a existenței, doar bărbatul de lângă mine tremură… Tremură ușor, căci piciorul meu l-a atins… din greșeală.

Din… greșeală??

– continuarea aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord