Niciodată un bărbat nu trebuie să i se adreseze așa unei femei. Niciodată!

0
2356

Sunt bărbați care, din primul moment, îți spun fără cuvinte, „pleacă, nu caut decât să mă distrez pe seama ta, ca pe seama oricărei femei”. Dar, să fim serioși, ce femeie se sperie doar dintr-atât? Ce femeie își ascultă intuiția până la capăt și chiar asta face, pleacă fără să se uite înapoi?

El se adresa femeilor cu „drăguță”.

Ce faci, „drăguță”? Dăm o raită prin oraș, „drăguță”? „Drăguță”, când te mai văd?”

„Niciodată, „drăguță”!” ar fi răspunsul perfect, dar uite că nu l-a primit. Cel puțin, nu până acum.

„Drăguță”, așa cum l-am botezat, pentru că i-am uitat destul de repede numele real, s-a arătat inițial interesat de o convorbire savuroasă, atacând în cercuri concentrice. M-a derutat, chiar am avut impresia că în spatele cuvintelor migălit construite chiar se ascunde un bărbat inteligent. Asta până când, prea curând, a considerat că suntem suficienți de… apropiați și să treacă de la elegantul meu nume la colocvialul apelativ… „drăguță”, condimentându-și discursul cu accese de sinceritate nesolicitate.

 

Avea o logodnică undeva, în alt colț de lume, care-l aștepta cuminte, împletind sau deșirând – nu sunt sigură – niște visuri false. Voia sa rupă imediat logodna, căci găsise în persoana mea acea femeie pe care o căuta de când lumea. Sau, mai bine zis, acea „drăguță”? Nici măcar, sensul în care el folosea cuvântul era unul vulgar, aveai impresia că atunci când îl rostea i se scurgeau resturi din el pe la colțul gurii.

„Drăguță” mi-a propus să lăsăm totul și să fugim în lume (în direcția opusă locului unde se afla acea femeie despre care îmi vorbise).

Sigur că da, de ce nu… De ce să nu fug așa, în bătaia vântului unor apucături de bărbat hotărât să nu mă rateze – pradă premium în palmaresul personal – și să nu-mi abandonez viața, pentru că el îmi promitea marea, sarea și câteva duzini de luni de pe cer.

I-am spus să ne întâlnim în alt oraș, aș fi venit direct dintr-un voiaj important și așa nu aș mai fi trecut prin propria-mi viață înainte de drăguța noastră mare călătorie.

Și-a luat bilete de avion, și-a făcut bagajele și și-a dat demisia de la locul de muncă. Câte eforturi să umbli pe sub fusta unei femei care nu a acceptat asta doar după ce tu ai respectat ad litteram protocolul standard de a agățare.

Ulterior, am aflat întâmplător de la alți cunoscuți că „Drăguță” pierduse avionul, plătise dublu pentru un bilet la următorul și că, ajuns la destinație, răscolise orașul și subțiase undele de telecomunicații, încercând să dea de mine, în plan real sau virtual.

De fapt, uitasem să-i menționez că acel voiaj despre care îi vorbisem era unul numai dus… Și nu, nu am nicio mustrare de conștiință, deși am puternice îndoieli că ar fi învățat ceva din toate astea.

Într-un final, „Drăguță” s-a întors la femeia ce-l aștepta cumințică, căci atunci când își ating limita de sus a infatuării, vânătorii, fără a pune pușca în cui, fug să-și lingă rănile în brațele alea ce-i așteaptă deschise și-i primesc mereu necondiționat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

Sunt de acord