„Nu e deloc roz să fii soție înșelată. Să descoperi asta și să începi ridicola campanie împotriva amantei sau împotriva adulterinului sau, te pomenești, pentru recucerirea lui… căci, în oricare dintre aceste direcții o iei, la capăt te așteaptă fix același lucru: nimicul. Deznădejdea și suferința. Eșecul. Și cel mai tare doare că lui, la mijloc, între femeile ce și-l dispută, îi este tare călduț așa, că doar nu are cum să-l… plouă!
Și chiar dacă, uneori, mai scapă câte-o schijă și înspre el, sărăcuțul, din groaznicul război al cărui trofeu este, suferă mult, adânc, profund și zgomotos, astfel încât amazoanele de ocazie, adică tu ca nevastă înșelată și „parașuta aia” de amantă a lui vă vedeți obligate să lăsați amândouă armele de-o parte și să treceți la pupat buba. Și numai după ce se repară domnul, veți anula armistițiul de forță majoră și veți reveni la „normalitatea” din ring.
Groaznic de penibil, dar din interior nu-ți dai seama, indiferent cum te raportezi la bărbatul disputat. De fapt, un astfel de conflict – direct sau nu, deschis sau nu – nu face decât să te pună într-o lumină jenantă, inclusiv în ochii falnicului purtător de sculă pentru care se face atâta tămbălău. Și în timpul ăsta, lui îi crește pipota cât ghețarul ce a scufundat Titanicul, dar, în acest caz, nu vă scufundați decât voi două. Da, doar voi, căci el, indiferent de ce hotărâți să faceți – alianță sau complot, că s-au mai văzut și astfel de cazuri – el scapă făcând pluta cu burta la soare. Și, îți garantez, nu va trece mult până când o va lua de la capăt cu alte doamne vajnice luptătoare, așa, ca tine și ca amanta…”
fragment din „Confesiunile unei fete rele”, volumul II. Cărțile sunt disponibile aici.
[…] Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro […]