Nu vreau să ies din zona de confort, vreau să intru în zona de super confort

Trendurile sunt precum căile bătătorite pe care se împing oile, una cu capul în fundul alteia, după ce uneia dintre ele i-a venit ideea genială de a ieși din țarc (a se citi „cutie”). E înghesuială și drumul duce în fugă – fără să te lase să pui vreo întrebare în legătură cu rostul său – către prăpastie. De aceea, eu mă simt bine în zona mea de confort pe care mi-ai construit-o migălos, conștientă de fiecare mișcare, de fiecare gest, de fiecare componentă, toate menite să mă ferească de perturbări consumatoare în van de timp, nervi și energie. De tentația „ieșirii”, a evadării, a rătăcirii după cai verzi pe pereți odată ce ai atins un pol al echilibrului, pe principiul „nu sta că îți stă norocul”.

Nu vreau să ies din zona mea de confort, vreau să intru în zona de super confort, acolo unde viața se oferă fără fițe și snobisme, fără probleme inventate doar de dragul unui trend al complicațiilor savant inutile, acolo unde totul este extrem de simplu pentru că a depășit, moral vorbind, etapa complicațiilor excesive și cu rol exclusiv decorativ. Nu văd nimic rău în a căuta partea bună, plăcută, curată, luminoasă a vieții, cu riscul de a părea superficială și leneșă. Ei, și? Când au salvat ultima dată lumea (sau, hai, măcar un singur om) complicațiile?

Militez pentru un egocentrism înțelept care, odată ce-ar aduce fericirea personală, ar putea permite individului să se deschidă către ceilalți cu sinceritate și fără să-i pese de cum este perceput. Aparenta sa vulnerabilitate ar deveni atunci sursa stabilității sale, acolo, în profunzimea zonei de confort, imun la parada nebună a turmelor ultimelor trenduri.