Sunt eu, fosta iubită, actuala nedorită…

„Sufletul mort e mai greu decât trupul mort. Sufletul meu e mort. Iar eu trebuie să-l car după mine, peste tot, în fiecare clipă.

Te-am întrebat de atâtea ori și nu mi-ai răspuns, așa că te mai întreb pentru ultima dată…

Cu ce se se străbat distanţele care-i despart pe doi iubiți după ce timpul se va fi scurs între ei, împingându-i cu abilitate pe drumuri paralele?

Cu ce se măsoară lacrimile vărsate pe ascuns, după ce ochii au uitat să se privească, mâinile să îmbrăţişeze şi inimile să se caute?

Cât de greu atârnă tăcerea când se vor fi terminat cuvintele de dragoste? Şi ce să faci cu spaţiile dintre suflete? Cu ce să le umpli? Cu iluzii, amintiri sau amăgiri?

Dar ce să faci cu tonul săltat o notă în plus sau cu ascuţimea din privire? Cu rictusul unui zâmbet mort de mult şi cu mârâiala agasantă care va fi luat locul alinturilor?

Ce să faci cu construcţii de vocale şi consoane pe care niciodată nu ţi le-ai fi imaginat că vor pluti în jurul tău? Că te vor însoţi, redefinindu-ţi fiinţa, din fostă iubită în actuală nedorită?

Cum să accepţi că trăieşti în reluări nereuşite, ratând constant momentul cheie? Că te-ai lepădat de cea care erai, în favoarea celei care ai fi putut deveni, dar, pe drum, te-ai rătăcit alături de un …necunoscut?”

*** fragment din trilogia „Confesiunile unei fete rele” ***

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here