(…) – Ești… Ești foarte frumoasă, murmură el un compliment simplu și, odată rostite cuvintele, își vine în fire. Mergem?
Și o ia înainte, fără să mai aștepte răspunsul meu. Îl urmez confuză, întrebându-mă ce caut cu acest bărbat și când a ajuns să fie aproape nelipsit din preajma mea. Mai exact, când i-am permis…
Restul serii e cât se poate de plăcut, însă. Nici urmă de senzațiile de acasă și eu mă relaxez sub influența înșelătoare a vinului. Am, n-am voie, nu mai vreau să știu. Refuz să îmi mai analizez fiecare gest, fiecare pas. Mă las să alunec pe panta lui „fie ce-o fi”, nu că n-aș ști ce o să fie. Mă uit la Victor și, deși nu există vreo asemănare fizică între spaniolul pur sânge din fața mea și englezul rafinat din urma mea, gândul face un ocol complicat și se întoarce iar la Robert, ca și când ar fi un câine care, după ce rătăcește pe străzi străine, se întoarce întotdeauna și fără greș, acasă. Mi-l aduc aminte gol, încins de dorință. Acea dorință ce duce pe umerii săi întreaga omenire și datorită căreia și eu și tu suntem acum aici.
„Calmantele astea sunt afrodiziace” îmi spun și tresar când mâna lui Victor mă atinge ca din întâmplare. Nu rețin nimic din conversație, nu sunt atentă, nu sunt capabilă să mă concentrez. Mi-e ușor să dau vina pe medicație, pe boală, pe ghinion, pe nenoroc, pe viață. Pe orice, pe oricine, doar ca să mă justific, să mă scuz, să mă sustrag propriei judecăți – cea mai grea dintre toate – doar ca să nu-mi recunosc că fac alegeri greșite, alegeri ale căror consecințe se dovedesc a fi monștri cu chip cu zâne. Tresar, dar nu-mi retrag mâna și el mă atinge iar, deloc din întâmplare, uitând să-și retragă, la rândul lui, mâna. Continui să alunec, să mi se amestece gândurile și senzațiile și să refuz să mă mai împotrivesc.
– citește continuarea aici –
Fragment din romanul „Zaida”, publicat la editura Bookzone
