A murit la doar 11 ani — și nimeni nu i-a scris măcar numele.
Fără necrolog. Fără piatră funerară. Fără rămas-bun.
Doar un desen al unei fetițe cu o carte, găsit în buzunarul șorțului ei.
Martha Blight s-a născut în 1871, la Leeds, în Anglia.
Tatăl ei, un zidar invalid, a murit înainte ca ea să împlinească patru ani.
Mama ei, spălătoreasă, nu și-a mai permis s-o crească.
Așa că, la doar nouă ani, Martha a fost trimisă „în slujbă” — expresia victoriană pentru munca infantilă în casele celor înstăriți.
A fost trimisă să muncească într-o casă impunătoare, în care nu avea voie să trăiască.
Dormea lângă soba cu cărbuni și se trezea înainte de ivirea zorilor ca să frece podelele de piatră, să lustruiască argintăria și să bată covoarele cu mâinile goale și crăpate.
Stăpâna casei îi spunea „Șoarecele” — pentru că era mică, tăcută și nu se plângea niciodată.
Dar Martha asculta. Când copiii familiei râdeau la etaj, ea își lipea urechea de perete.
I-a spus cândva bucătăresei: „Aș vrea să fiu fata care citește povești.”
În 1882, în timp ce aducea cărbuni, Martha a alunecat pe treptele înghețate și și-a rupt șoldul.
A fost dusă la un spital de caritate.
Infecția a pus stăpânire pe corpul ei. A murit câteva zile mai târziu.
În acea casă, numele ei nu a mai fost rostit vreodată.
Dar în cutele șorțului ei ponosit, cineva a găsit o singură foaie de hârtie.
Un desen în creion — cu o fetiță așezată pe un scaun, ținând o carte în mâini.
Povestea pe care Martha și-a dorit-o… dar nu a apucat s-o trăiască.
Ai mai auzit vreodată de Martha Blight?
Câte alte povești tăcute ca a ei s-au pierdut, odată cu timpul?
