Am obosit să respect o linie impusă de societate și corespunzătoare, în primul rând, vârstei pe care o am. Am obosit să fiu așa „cum se cade”, să urmez un cod vestimentar și de comportament rigid, inflexibil, străin mie doar pentru că „așa trebuie”, doar pentru că cineva, la un moment dat, a inventat ceva și acum noi trebuie să nu ieșim din linie, căci e mai ușor să mergi pe cărările bătătorite ale turmei decât să faci altele noi acolo unde, inevitabil, ești așteptat cu pietre pentru că îndrăznești să nu te conformezi și să fii diferit, să fii de capul tău, fără să accepți controlul. Oaia neagră e mereu arătată cu degetul, corect? Oaia neagră nu e neapărat cel/cea ce face rău, ci cel/cea ce nu face ce fac ceilalți, ci ce crede el/ea. Greșit! E mai bine ce impune norma, să fim toți la fel, aliniați și cuminți, în pas cadențat către… nicăieri sau, în cel mai bun caz, către destinația altora, corespunzător acoperiți la ochi.
Am obosit să fiu o doamnă, să mă comport ca o cucoană, ca o femeie matură șamd. Da, am sărit de 45 și am chef să mă îmbrac în blugi, balerini și tricou, în timp ce „doamnele” de vârsta mea au sandale cu toc, taioare și perle. Am obosit să mă comport ca și când aș fi atins doar prin vârstă momentul de început al „înțelepciunii” și, în același timp, al expirării ca femeie în adevăratul sens al cuvântului, am obosit să mă aliniez trendului ce dictează mumificarea direct proporțională cu vârsta.
Am obosit să mă prefac serioasă și superioară, să expun maniere exagerat elegante și prețioase, am obosit să mă prefac că sunt ceea nu aș putea fi, de fapt, niciodată. Căci, atunci când mă uit la cartea de identitate, oi avea eu spre cinci decenii, dar când mă uit în sufletul meu, nu am trecut de 20 de ani și simt că prospețimea gesturilor, a gusturilor și a alegerilor îmi este mult mai familiară decât pretențiozitatea obligațiilor pe care societatea vrea să le urmez.
Infantilă ați zis? Imatură? Ei, și? Atâta timp cât toate astea nu fac rău nimănui – nici măcar mie – care e problema? Prefer să fiu o infantilă și o imatură fericită în locul unei doamne ofilite și triste, profund conștientă de apăsarea anilor și a limitelor pe care, desigur, statutul o împiedică să le încalce.
Am obosit să fiu o doamnă…
