Să ne adunăm în jurul focului imaginar al nefericirilor conjugale și să discutăm despre situația tragicomică în care am ajuns. Imaginați-vă un scenariu demn de o telenovelă mexicană: amantul meu, acest bărbat rafinat, culme a masculinității, s-a combinat cu amanta soțului meu, această matracucă distrugătoare de cămine fericite. Într-o manevră demnă de o piesă de teatru absurd, ne-au părăsit pe amândoi. E clar că viața bate filmul, iar ironia sorții se joacă cu noi mai diabolic decât un scenarist de comedii romantice proaste.
Să începem cu amantul meu, un adevărat artist al seducției. Ce talent incredibil avea să șoptească dulcegării și să facă promisiuni deșarte! Fiecare întâlnire cu el era ca o scenă dintr-un film de Hollywood, unde el era protagonistul absolut, evident, iar eu, naiva eroină, credeam fiecare cuvânt. Când l-am întâlnit prima dată, am fost convinsă că destinul mi-a zâmbit în sfârșit. Ah, ce mică e lumea și ce mare e capacitatea noastră de autoamăgire!
Între timp, soțul meu, de o fidelitate demnă de un manual de viață duplicitară, își petrecea timpul cu amanta sa. Această vrăjitoare aparent fermecătoare și deloc inocentă, care își construise o reputație impecabilă, vezi, Doamne!, în cercurile noastre sociale, a reușit să-i fure inima, sau cel puțin, să-i se joace în pantaloni în timpul liber. Împărțea zâmbete și complimente cu aceeași generozitate cu care își împărțea agenda de întâlniri.
Apoi, ironia sorții a lovit din plin. Într-o succesiune de evenimente ce ar putea face deliciul oricărui romancier cu înclinații către absurd, amantul meu și amanta lui au descoperit că sunt suflete pereche. Cine ar fi crezut? Poate că au avut o revelație divină sau poate că, pur și simplu, s-au plictisit de minciuni și complicații. Oricum, au decis că noi, cei doi naivi rămași în urmă, nu merităm altceva decât un mesaj explicativ aruncat în scârbă pe WhatsApp și o ușă trântită în semn de adio.
Ceea ce urmează este de-a dreptul hilar. Întâlnirea fatidică a acestor doi trădători a declanșat un lanț de evenimente pe care nici măcar scenariștii de la Hollywood nu l-ar fi putut imagina. S-au combinat, cum spun tinerii de astăzi, și au plecat spre orizonturi mai luminoase, lăsându-ne pe mine și pe soțul meu să ne confruntăm cu ridicolul și să ne consolăm unul pe altul! Ce să mai, „Cascadorii râsului” sunt pistol cu apă pe lângă noi!
Am trecut, normal, prin toate fazele: negare, furie, negocieri imaginare cu soarta și, în cele din urmă, acceptare. Am râs și am plâns în același timp, căci ce altceva poți face când viața devine o parodie a așteptărilor tale? Într-un mod bizar, această tragedie a fost și o eliberare. Am scăpat de dublul joc și de minciunile în care ne complăceam. Am fost forțați să ne privim în oglindă și să ne întrebăm cum de am ajuns aici.
În final, am decis să ne transformăm suferința într-o poveste amuzantă. Am devenit complici într-o comedie a erorilor, povestind prietenilor și cunoscuților despre aventura noastră ridicolă. Ne-am dat seama că viața e prea scurtă pentru a ne lua prea în serios și că, uneori, cel mai bun mod de a înfrunta absurdul este să râzi în fața lui.
Acum, ne întâlnim ocazional pentru a schimba impresii și a râde de ridicolul situației. Cine ar fi crezut că trădarea ar putea aduce oamenii împreună într-un mod atât de neașteptat? Ne-am dat seama că, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, am rămas prieteni și că suntem mai puternici decât am crezut. Am descoperit că avem mai multe în comun decât amanți infideli. Ah, nu v-am spus? Ne-am despărțit, dar am rămas prieteni, dăăăă…
Așa că, dacă vă aflați vreodată în situația noastră (Doamne ferește!) nu disperați. Priviți partea amuzantă a lucrurilor. Viața este plină de ironii și întorsături neașteptate. Poate că, în cele din urmă, veți descoperi că amantul perfect și relația ideală sunt doar iluzii frumos împachetate, iar adevăratele prietenii și momentele de autenticitate se nasc din cele mai neașteptate împrejurări. Adică în timpul și după divorț, să nu ne amăgim…
Cine știe? Poate că data viitoare când îmi voi alege un amant, voi fi mai atentă la detalii. Asta în caz că mă mai taie capul să mă mai mărit vreodată. Până atunci, voi continua să râd de ironia sorții și să mă bucur de fiecare moment, pentru că, în cele din urmă, comedia vieții este cea mai bună terapie.
