Te atrage de parcă l-ai știut mereu. Te atinge și parcă fiecare celulă din tine explodează. Îi simți gândurile. Îi visezi absențele. Nu știi dacă e iubire sau nebunie. Știi doar că nu poți fugi, deși doare.
Aceasta e relația karmică. Nu un basm. Ci un contract sufletesc.
O relație karmică nu vine să-ți aducă liniște. Ci să te trezească. Să-ți amintească de părțile tale uitate, nelucrate, rănite. Te pune față în față cu tot ce n-ai vrut să vezi: frica de abandon, nevoia de validare, tendința de a te pierde în celălalt.
Semnele sunt clare: – Atracție inexplicabilă, uneori instantanee – Ciclicitate: vine, pleacă, revine – Dureri fizice sau emoționale intense după fiecare interacțiune – Dificultate de a te rupe, chiar dacă știi că nu îți face bine – Sentimentul că „ai o misiune” de dus cu el
Paradoxul? Nu toți oamenii karmici sunt destinați să rămână. Mulți vin doar ca să te învețe. Și lecția e adesea amară: nu toți cei pe care îi iubești te pot iubi înapoi. Nu pentru că nu vor. Ci pentru că nu știu cum.
Nu confunda intensitatea cu iubirea. Nu confunda durerea cu pasiunea. Nu confunda dependența cu destinul.
Când ești într-o relație karmică, cel mai greu nu e să înțelegi ce se întâmplă. Ci să pleci. Să te desprinzi. Să nu te mai agăți de ideea că trebuie să-l salvezi. Sau că doar cu el poți fi completă.
Relația karmică e un foc sacru. Dar și un test. Și poate că rostul ei nu e să dureze, ci să te arunce spre cea care vei deveni după ce ai supraviețuit.
