(Pentru femeia care obosește să fie sprijin, refugiu, terapeut și iubită în același timp)
Ai crezut că, dacă iubești suficient, se va schimba.
Ai fost acolo în fiecare criză, în fiecare tăcere, în fiecare rană care nu era a ta, dar ai purtat-o ca și cum ar fi fost.
Ai oferit sprijin, înțelepciune, încurajare, sex vindecător, mâncare caldă, ascultare necondiționată.
Și totuși, el e tot acolo: instabil, indiferent, nepregătit.
Și tu… ești epuizată.
Sindromul salvatoarei: când iubirea devine misiune
Femeia salvatoare nu iubește doar cu inima.
Iubește cu spatele, cu mintea, cu timpul ei, cu nervii ei.
Ea crede că, dacă oferă destul, va fi văzută. Dar realitatea crudă e că cine are nevoie să fie salvat, rar e pregătit să și iubească.
„Atunci când tot ce faci e să-l ridici pe el, n-ai cum să te mai ții și pe tine.”
Semne că ești în rolul de salvatoare, nu parteneră
- Îi repari viața, dar nimeni nu se întreabă ce simți tu
- Îi ții echilibrul emoțional, dar nu e acolo când cazi
- Îi găsești scuze, chiar și atunci când doare
- Te simți vinovată când vrei să te oprești din a da
- Nu știi cum ar fi relația dacă n-ai mai face totul tu
De ce intrăm în acest rol
De multe ori, salvatoarea a fost copilul care și-a „îngrijit” părinții.
Care a învățat că trebuie să merite iubirea.
Care a înțeles devreme că liniștea vine doar când celălalt e bine.
Așa ajunge femeia să confunde:
- Haosul cu iubirea
- Datoria cu afecțiunea
- Efortul cu conexiunea
Cum te eliberezi din acest cerc
- Recunoaște că nu ești terapeutul lui. Ești partenera lui.
- Învață să stai cu tine și să spui „nu” fără vină.
- Întreabă-te: dacă n-aș mai rezolva nimic pentru el, ar rămâne?
- Fă-ți un spațiu propriu — psihologic, fizic, energetic — unde tu contezi.
- Alege bărbați care se iubesc suficient cât să nu ceară salvarea ta ca dovadă de dragoste.
Femeia care nu mai vrea să salveze, începe să trăiască.
Iubirea nu trebuie să fie un efort constant.
Trebuie să fie un loc unde și tu te poți odihni.
